Noua Rusie se îndreaptă într-o direcţie periculoasă. Incurajată de creşterea puternică a veniturilor din petrol şi de noua sa recunoaştere ca putere mondială, Rusia, sub conducerea lui Vladimir Putin s-a reîntors la rădăcinile sale autoritare din vremurile imperialiste, puternic întărite în Era Sovietică. Deşi Rusia are un nou preşedinte, pe Dmitri Medvedev, controlul este deţinut tot de Putin, fapt pentru care orice reformă democratică a ordinii post-sovietice nu are şanse de reuşită. în cartea sa Labirintul lui Putin, renumitul jurnalist Steve LeVine, care a trăit şi lucrat mai mult de zece ani ca reporter în fosta Uniune Sovietică, oferă o imagine pătrunzătoare a Rusiei moderne sub conducerea represivă a unui autocrat. LeVine schiţează dezvoltarea continuă a unei „culturi a morţii” – de la asasinatele inamicilor statului până la indiferenţa Kremlinului faţă de masacrarea ostaticilor nevinovaţi.
Bazându-se pe interviuri cu martori oculari şi cu familiile victimelor, LeVine se documentează asupra măcelurilor care au întunecat cele două mandate de preşedinte ale lui Putin, printre care aminteşte atacul terorist asupra unui teatru din Moscova din 2002 – care a dus la gazarea clădirii de către guvern şi la moartea a mai mult de o sută dintre ostatici – prezentat din noi unghiuri – şi asasinarea curajoasei reporteriţe de investigaţie Anna Politkovskaya, împuşcată în liftul clădirii în care locuia chiar înainte de aniversarea lui Putin, un presupus „cadou” pentru preşedinte de la suporterii săi. Cartea se încheie cu o poveste şocantă, care a făcut înconjurul lumii – moartea, în 2006, a trădătorului Alexander Litvinenko la Londra – prezentată într-o lumină cu totul nouă. LeVine merge pe urmele acestui fost spion KGB, acum disident, până în momentul în care este otrăvit cu poloniu 210, un izotop radioactiv. Autorul ia o serie rară de interviuri unui trădător KGB, care a fost aproape omorât în circumstanţe similare cu cincisprezece ani în urmă. Prin cercetarea exhaustivă a lui LeVine, avem şansa să cunoaştem victimele reale, nu doar nişte nume apărute în presă.
Totuşi, Labirintul lui Putin este mai mult decât o prezentare minuţioasă, lucrarea căpătând un aspect biografic. Este o carte meditativă, ce examinează chestiunea descumpănitoare a milioanelor de ruşi care încearcă, de fiecare dată, să supravieţuiască violenţelor. Cartea încearcă să redea preţul pe care îl au de plătit oamenii obişnuiţi prinşi în acest labirint letal, deşi se bucură de un standard de viaţă tot mai ridicat. Aceasta evaluează de asemenea răcirea relaţiilor cu Occidentul şi prezintă forţele angajate în această nouă şi gravă confruntare.
Steve LeVine este redactorul-şef al ştirilor externe pentru cotidianul Business Week şi locuieşte în Washington D.C. Timp de 18 ani a fost corespondent străin în Uniunea Sovietică, Pakistan şi Filipine, pentru prestigioasele cotidiane The Wall Street Journal, The New York Times, Newsweek, Financial Times şi alte publicaţii. A mai scris The Oil and the Glory: The Pursuit of Empire and Fortune on the Caspian Sea (Petrolul si Gloria: în căutarea averii şi imperiului la Marea Caspică).