Vezi mai multeMama l-a cunoscut pe tata în deportare iar eu sunt fructul iubirii lor…
Despre deportare cum ar trebui să se scrie? Eu am trei nepoţi. Şi când le spun cum m-am născut, unde şi cum s-au cunoscut bunicii lor, părinţii mei adică, ei spun „asta nu se poate!”. Ştiu că a fost aşa, ştiu că nu mint, dar nu le vine să creadă că au fost posibile asemenea lucruri. Dar nu se poate scrie istoria nici aşa cum s-a scris. Unde naţiunea rusă e cea bună, iar cea germană cea rea. De fapt, Stalin a omorât în lagărele lui de concentrare mai mulţi oameni decât a omorât Hitler. Nici ăştia n-au fost sfinţi. Deportarea n-a fost o poveste. Deportarea a fost de azi pe mâine. Oamenii au murit de foame, au murit de sete, au murit de boli… Oameni nevinovaţi. Şvabii din Banat n-au vrut război. De aici i-au luat şi au format Divizia „Prinz Eugen”.Pentru faptele omului politic – că-l cheamă Stalin sau că-l cheamă Hitler – suferă omul de rând.
Stefan Mlynarzek (Germania)
Oamenii de poveste
Aceste persoane au rămas cu răni adânci în suflet. Mai sunt puţini, timpul îi macină pe toţi, pe rând. Dar vor rămâne mereu oamenii de poveste din sufletul celor care le-au ascultat istoria. Sunt persoane cu traume copleşitoare aduse încă din adolescenţă şi prezente toată viaţa care te fac să vezi lumea cu alţi ochi şi te lasă să lăcrimezi la amintirea lor abia exprimată în cuvinte. Fără să mai ai prea multe de spus la astfel de relatări adăugăm că „trebuia să o facă cineva şi pe asta!”
Anamaria Merce (România)