Mana din cer

Un pui de om asezat în genunchi prin lungile vagoane de metrou sau cutreierând peroanele cu mânuta întinsa în speran?a ca va primi un banut.
L-am vazut de nenumarate ori cu hainele zdrentuite si descult, cersind mila calatorilor. Palid si încercanat, îsi petrecea zilele repetând la infinit aceleasi cuvinte: drama lui si rugaciunea "Tatal nostru"?. Cu toate acestea, avea în ochi un soi de lumina nedefinita.
Într-o zi, asteptând metroul, l-am vazut pe peron trecând de la un calator la altul. Când s-a apropiat de mine, i-am zâmbit si i-am dat un pachetel cu mâncare.
- Bogdaproste. Dumnezeu sa va ajute! a spus.
- Cum te cheama? l-am întrebat.
- Bogdan, mi-a raspuns scurt.
- Si câti ani ai?
- Nu stiu, de când eram mic sunt pe strazi. Am venit o data cu bunicii la Bucuresti si ori m-au pierdut, ori m-au lasat aici ca nu mai aveau ce sa-mi dea de mâncare, a început sa-mi povesteasca, având un vocabular uimitor pentru conditia lui de copil orfan. Când am venit cu bunicii la Bucuresti, stiu ca aveam aproape cinci ani, iar de-atunci nu stiu câti ani au trecut. Lumea zice ca nu am mai mult de 11-12 ani, asa o fi?» (Fragment din «Mâna din cer»)