Acesta este primul volum al manualului de anestezie și terapie intensivă realizat de Gabriel M. Gurman, în colaborare cu Dr. Yaish Yair-Reina (Israel) și Dr. Adela Hilda Onuțu (România), și reprezintă varianta în limba română, actualizată, a manualului pe aceeași temă publicat în Israel, în limba ebraică.
Manualul oferă, într-o formă rapidă și eficientă, noțiunile cele mai importante care stau la baza terapiei intensive moderne. Se adresează studenților aflați în fața stagiului ATI și rezidenților ATI începători, dornici să înțeleagă și să-și însușească cât mai repede principiile care stau la baza acestei specialități, una dintre cele mai tinere printre cele aproape 40 de domenii medicale recunoscute azi.
Lucrarea cuprinde date succinte și fapte esențiale pentru introducerea cititorului în activitatea zilnică a unei secții ATI. Prezentarea are un caracter eminamente clinic, cu foarte puține trimiteri fiziopatologice sau farmacologice. El poate fi parcurs în câteva zile și poate fi înțeles cu ușurință, pentru că limba folosită este cea cunoscută de medic în timpul anilor săi de studenție. A fost conceput, așadar, ca o unealtă de folosire imediată, în care cititorul sau cititoarea va găsi o listă completă a tuturor subiectelor de interes practic în activitatea medicului ATI.
Odată citit și însușit, manualul oferă o adaptare lină și eficientă la activitatea ATI, permite o înțelegere imediată a acelor aspecte diagnostice și terapeutice care fac parte integrantă din specialitate. De asemenea, deschide poarta spre o cunoaștere mai aprofundată, pe parcurs, a noțiunilor obligatorii pentru oricine tinde spre cucerirea specialității și transformarea ei în meseria sa pentru o viață întreagă.
Autorul recomandă parcurgerea celor două manuale înainte de intrarea în sala de operație și înainte de prima vizită la patul pacientului internat în terapia intensivă. Experiența edițiilor israeliene anterioare indică un fapt oarecum neașteptat. Cele două volume au fost parcurse și de medici din afara specialității ATI, care s-au declarat dornici să înțeleagă anumite aspecte legate de medicina de urgență și care fac parte din apanajul specialității anestezie-terapie intensivă. Tinerii medici obstetricieni au dorit să știe mai multe despre analgezia la naștere, iar personalul ambulanțelor de terapie intensivă a găsit în cele două manuale datele de bază legate de resucitarea cardio-respiratorie.