Murmurul fantomelor

Aparent, între Marylin Monroe şi Hans Christian Andersen nu este nici o asemãnare, deşi cuvântul „poveste\" ar putea fi un element comun al vieţilor lor. Marylin Monroe a fost un copil nelegitim, cãruia nici mama, nici orfelinatele, nici familiile adoptive nu i-au putut da afecţiunea de care avea nevoie. Rolurile sau marile iubiri n-au ajutat-o sã treacã pragul disperãrii, care a dus-o la sinucidere. Cu mult înaintea acestui eveniment, prin 1805, mama lui Hans Christian a fost forţatã sã se prostitueze de propria ei mamã. Însãrcinatã fiind,
a fugit de acasã şi s-a cãsãtorit doar pentru a-i oferi copilului ei
un cãmin. Hans Christian Andersen a avut o mamã iubitoare, dar pe care alcoolismul a ucis-o. Crescut cu dragoste de bunica sa şi trãind într-o comunitate în care basmele cu personaje fantastice, sãrbãtorile şi procesiunile formau o bazã culturalã solidã, a reuşit sã se smulgã din noroiul originii sale. Asemeni vieţii lui Marylin şi a lui Hans Christian, existenţa miilor de copii abandonaţi, abuzaţi, traumatizaţi sau orfani este marcatã de fantomele violenţelor îndurate. Unii reuşesc sã le depãşeascã, alţii nu. De ce, cum, ce-i diferenţiazã? Boris Cyrulnik rãspunde acestor întrebãri prin introducerea unui concept propriu, numit rezilienţã. Ce este rezilienţa, cum apare, cum se dezvoltã, care este rolul sãu în evoluţia psihicã a copilului şi, mai târziu, a adultului, iatã temele dezbãtute în paginile acestei cãrţi. Rezilienţa nu e o minune, nici o
reţetã a fericirii, „este o strategie de luptã împotriva nefericirii,
care ne ajutã sã-i smulgem vieţii clipe de plãcere în ciuda murmurului fantomelor din strãfundurile memoriei".