Ivy Morgan nu prea s-a simțit în apele ei în ultima vreme. La urma urmelor, e normal să fie afectată după ce a fost prizoniera unui prinț psihopat, hotărât să deschidă porțile către Lumea de Dincolo.
Totuși, problemele nu se rezumă doar la asta. Ivy simte cum prin interiorul său se răspândește ceva întunecat și insidios, care se interpune între ea și Ren Owens, bărbatul de care s-a îndrăgostit profund.
Ren e în stare de orice pentru a o ști pe Ivy în siguranță. Totuși, alegerea pe care o face amenință să le distrugă povestea de iubire.
Dacă Ivy vrea să treacă peste această situație, atunci va trebui să dea uitării rănile, precum și sentimentul că a fost trădată, și să colaboreze cu un inamic pe care mai degrabă l-ar omorî decât să îl considere demn de încredere. Războiul se apropie și curând devine limpede că ceea ce Ivy și Ren credeau că știu despre Ordin, despre ei înșiși și chiar despre dușmanii lor nu era nimic altceva decât o grămadă de minciuni.
Pentru Ivy devine clar că trebuie să fie mai mult decât neînfricată pentru a-i salva pe cei dragi și, în cele din urmă, pentru a se salva pe ea însăși. Deoarece în spatele fiecărui prinț rău se află o regină...