Vezi mai multe„…Conducerea sovietică a contestat toate tratatele de pace încheiate la sfârşitul Primului Război Mondial. V.I. Lenin declara în 1920: „Când Rusia Sovietică se va întări, praf şi pulbere se va alege de tratatele de la Versailles“.
Statele aflate la graniţa europeană a Uniunii Sovietice, inclusiv România, au fost supuse unor permanente agresiuni, care au îmbrăcat forme variate: propagandă ostilă acestea fiind învinovăţite că au anexat teritorii străine, trimiterea de agenţi care să le destabilizeze din interior, impunerea lozincii „drepturile popoarelor la autodeterminare până la despărţirea de statul existent“ propagată de partidele comuniste din aceste state, provocarea unor incidente de graniţă pentru a crea o stare de tensiune şi a pregăti momentul intervenţiei armate etc.
În iulie 1924, Cominternul a adoptat un plan care viza declanşarea unei acţiuni armate de mare amploare împotriva României, mizând pe antrenarea populaţiei din Basarabia şi proclamarea republicii sovietice. Ca centru al acestei acţiuni a fost aleasă localitatea Tatar Bunar un mic târg din judeţul Cetatea Albă, locuit în proporţie de 70% de ruşi şi ucraineni.”
Ioan Scurtu
„Trecuseră şase ani de la încheierea primei conflagraţii mondiale, iar România evolua – aparent nestingherită – sub zodia reglementărilor postbelice de pace. Aparent numai, fiindcă, în realitate, era ţinta provocărilor, tot mai agresive, ale Kremlinului, provocări care au atins pragul critic în septembrie 1924, prin rebeliunea organizată de bolşevici în sudul Basarabiei.
În toată perioada interbelică Rusia sovietică nu a încetat să considere că provincia dintre Prut şi Nistru îi aparţine, diplomaţia moscovită fiind foarte atentă să nu semneze cu România vreun tratat care să echivaleze, în fapt, cu o recunoaştere a status quo-ului frontierelor. „Nesoluţionarea problemei basarabene menţinea starea de război între România şi Rusia sovietică, oferind celei din urmă un anumit avantaj, relevat la 27 ianuarie 1924 de M.M. Litvinov într-o scrisoare adresată lui Christian Racovski: «Noi ne aflăm acum, formal, în stare de război cu România. Noi considerăm că trupele române ocupă teritoriul nostru şi, formal, putem, în orice moment, să trecem Nistrul fără declaraţie de război».“ Pentru Kremlin, chestiunea basarabeană depăşea însă cadrul unui litigiu teritorial, căpătând o importantă dimensiune geopolitică. „Problema Basarabiei – arăta, în Parlamentul României, Ion Buzdugan, un politician cu o contribuţie importantă la unirea provinciei istorice cu ţara-mamă – este o problemă europeană, fiindcă planul ruşilor este nu numai de a dărâma zăgazurile care stăvilesc puhoiul bolşevismului, zăgazuri cari sunt România la Nistru şi Polonia la nord, pentru a cuceri acele mici fâşii de pământ ca Basarabia etc., nu, adevărata năzuinţă a Sovietelor este revărsarea potopului de lavă slavo-rusă peste Balcani, spre bolşevizarea întregei Europe“ (s. n.).”
Autorii