Cartea evoca amintirile lui, din care razbat frumusetea, tandretea, compasiunea si gratia lui Ramana Maharshi, dar si fermitatea cu care acesta respingea orice fel de compromis spiritual, amendand cu intelepciune tot ceea ce nu conducea catre revelarea Sinelui suprem, Atman. Prin situatiile pe care le descrie, cititorul este introdus in atmosfera Ashramului, ca si cand ar fi unul dintre discipolii care se bucurau in mod direct de gratia tacuta si coplesitoare a Maestrului.
„Eu sunt Sinele (Atman). Eu sunt Existenta-Constiinta. A Fi este natura mea. Eu sunt Martorul Constienta, constient de Sine. Nu ma identific cu niciuna dintre cele trei stari – de veghe, de vis sau de somn profund; acestea se succed la nesfarsit in prezenta mea. Eu sunt Cel-Ce-Cunoaste Realitatea, identitatea mea e una cu Divinul.”
„Exista totusi si o gratie salvatoare in ce priveste mintea. In afara de latura sa tamasica si rajasica, exista in ea aspectul sattvic (calm, armonios). Inteleptul se straduie necontenit sa intensifice acest element sattvic, dedicandu-si toate activitatile lui Dumnezeu.”
Ramana Maharshi