Nicolae BUSUIOC însuşi este un om de carte, el nu se conduce după impresii, este interesat mai cu seamă de lucrurile bine făcute (o bibliotecă, un salon de carte, un interviu), solide, temeinice, definitive.
Având convingerea maioresciană a autonomiei esteticului (dar păstrând, pe mai departe, relativitatea ei: cultura interesează, în multe zone, politicul), Nicolae Busuioc se fereşte a lua interviuri oamenilor politici şi se fixează, în special, pe reprezentanţii de seamă ai câmpului cultural.
Ţinta demersului său este foarte clară: o apropiere a celor două cetăţi (Iaşi şi Chişinău) şi adevărul ce se poate ivi din întâlnirile în bibliotecă «pentru că numai în aceste spaţii culturale am putut cunoaşte – spune autorul – pe viitorii mei par-teneri de dialog». Apoi, ca şi în cazul volumelor precedente, sumarul cărţii este foarte semnificativ pentru miza ei; titlurile, alese dintre cuvintele de răspuns ale interlocutorilor, conturează o carte de vizită a… cărţii, dând seamă despre esenţa proiectului său.
Ioan HOLBAN