Autorul Oglinzilor Cetăţii vizează teme din, să spunem, Amintiri din Bibliopolis. Fascinaţiile Iaşului cultural, unde descoperea „vasul magic al dragostei pentru urbe”, fiinţa sa vie, având un duh al ei, identificat pe străzi, în case şi biserici, în parcuri şi muzee, pe chipurile oamenilor şi în amintirea celor care au fost, în aerul respirat, dar, mai ales, în bibliotecile imaginate ca nişte ziduri care ocrotesc urbea locuită de bibliofagi, nişte „ronţăitori ai infinitelor texte iradiante”; în portretele de acolo şi în convorbirile de aici, Nicolae Busuioc caută figura ieşeanului care trăieşte, în primul rând, sentimentul apartenenţei la un grup identitar, acel genius loci pe care o lungă serie de intelectuali, de la N.A. Bogdan încoace, încearcă să‑l definească: farmec indefinisabil, punct strategic al poeziei, dragoste profundă şi senină, piatra unghiulară a existenţei, enorm muzeu al spiritualităţii româneşti, locul geometric al libertăţii poeţilor – acestea sunt sintagme aparţinând numelor de pe „lista” lui Nicolae Busuioc, fixând ceea ce aş numi Iaşul profund şi, poate, „farmecul sfânt” al Poetului din alt veac.
Ioan HOLBAN