Recenzare
Nota 10
Daca prietenul sau Llosa ( o scurta intovarasire pe meleagurile amicitiei, ce-i drept pentru, ca in 1976 Llosa i-a aratat lui Gabo cata forta are-n pumni, facand nok-out prietenia dintre ei ) a cochetat in fapt cu politica, Marquez a preferat varianta fictiunii. Toamna patriarhului ramane pentru autor una dintre cele mai dragi scrieri ale sale, in care pune elemente autobiografice incifrate, in care schiteaza trasaturile celui care detine puterea, si vorbind despre America Latina, puterea nu prea poate fi alt fel decat...tiranica. Intitulata sugestiv, Toamna.., prefigureaza insingurarea si pretul pe care puterea il cere celui care vrea sa o poarte. Toamna care aduce adevarul uitarii, care aduce cruzimea sfarsitului si matura solilocviul generalului. Nu intamplator Marquez alege sa nu lase dialogul sa locuiasca-n roman. Pentru ca si cele din afara, par a se petrece tot inauntru. Pentru ca vocile dispar inghitite de purtatorii lor. O scriere "experimentala" cum o numeste autorul ei, romanul meu favorit din galeria marqueziana!