Șarpele care-și înghite coada, „Orașul” își creează și este creat de personajele care îl populează. Straturile narative se succed și cititorul ajunge, printr-un mecanism complex de oglinzi, alături de personaje, încercând să înțeleagă ce se petrece.
Destinul implacabil îmbracă haina autorității paterne, un dar otrăvit de care Mihai nu poate scăpa: e programat să scrie, fără a avea talentul să o facă așa cum își dorește.
Postmodern în construcție, dar profund clasic în tematică, „Orașul” își trage seva din nevoia personajului de a evada din el însuși, animat de iluzia că din cercul vicios al existenței te poți elibera și altfel decât prin centrifuga ultimei fraze.
Cristian Ardelean