Mircea Stănescu, născut în 1968, a absolvit Facultatea de Filozofie a Universității București (1994), iar din 1999 este doctor al Universității București, cu o teză despre reeducarea „de tip Pitești”. A lucrat ca cercetător la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (1994-1995), Institutul de Cercetare a Calității Vieții (1996-1999) și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (1999-2001). În prezent este traducător.
„Cred că rostul cercetătorului istoriei recente este acela de a pune în fața societății o oglindă care să încerce să aproximeze cât mai bine starea lumii în care ne aflăm. Iar țelul său să fie acela de a deschide limbajul disciplinelor științifice către societatea în care trăiește, restituindu-le astfel vocația lor pierdută de discipline umaniste. Intr-o asemenea înțelegere a istoriei, care presupune trecerea permanentă de la „conștiința istorică” la „conștiința publică”, ea este aliatul memoriei. Al memoriei victimelor, fie ele victime-pur-și-simplu, fie, cum este cel mai adesea cazul, al victimelor-vinovate.”