Papil Panduru. O viata artistica in cronici, comentarii si imagini (Film)

„Cariera maestrului nu se măsoară în apariţii doar de o secundă. Apariţiilor de tot felul - indiferent de întindere - le-a dat însă o încărcătură artistică de rol titular. Poate şi pentru că, la începutul ei, a fost privat de un rol de mare însemnătate nu numai în film şi în teatru, ci şi în istoria tragică a românilor: Domnul Tudor. Cu toată aversiunea cu care a rămas din partea regizorului Lucian Bratu, pelicula Tudor - chiar şi fără prezenţa sa - are meritul de a populariza varianta eroică (şi tragică, în acelaşi timp), a cântecului «M-a făcut muica oltean». Alta decât cea hazlie, cunoscută şi popularizată de către celălalt teribil oltean al scenei şi ecranului: Amza Pellea. Poate că acest motiv: conţinutul asemănător doar în parte al versurilor. Puse pe muzică total diferită ca registru - acesta din urmă, grav, şi luat ca semn al diferenţierii celor doi. Poate şi traseul artistic (tot al celor doi. Atipic pentru datele similare doar în parte ale amândurora) l-au făcut să declare, într-un interviu, că: «Amza Pellea seamănă cu mine, nu eu cu el (şi nu e de crezut că această remarcă vine din invidie profesională, pentru că, cine îl cunoaşte, ştie că nu e aşa. Dinspre tată, Amza Pellea este sârb. Papil Panduru este oltean autentic). Din această cauza, a efectelor incidentului Bratu, debutul său a fost anevoios şi legat de un regizor TV (Cornel Popa), de un regizor secund care îl cunoştea de la selecţiile pentru filmul Tudor (Dinu Cocea) – acesta intuindu-i potenţialul - şi, mai ales, de apariţia altui personaj considerat străin în cinematografie de către colegii săi consacraţi: Sergiu Nicolaescu. Tot legată de colaborarea cu Nicolaescu ţine şi cariera sa internaţională, cineastul român orientând actori şi echipe de filmare către colaborări cu Franţa, cu Germania democrată şi cu cea federală. Privind retrospectiv, după debut şi consacrare, colaborarea a continuat cam cu aceeaşi regizori întâlniţi la început de carieră şi pe măsura înaintării în profesie, pe lângă tineri regizori debutanţi ori afirmaţi – ca Andrei Blaier, Virgil Calotescu, Nicolae Mărgineanu, Dan Piţa, Constantin Vaeni – , cu unii tot la început de carieră, dar mai puţin tineri: Felicia Cernăianu şi Ioan Cărmăzan. Trebuie amintită şi colaborarea cu cineastul care a realizat filme cu mare impact social: Gheorghe Vitanidis“, a notat autorul volumului, Cristian Luis Vasilescu.