Vezi mai multe„Scenariile negre, bulversante, isterice, fractalice, distopice, viscerale, infrarealiste ale Ioanei Vintilă și-ar fi găsit un loc bun de tot în poezia de la sfârșitul anilor ʻ90, când ar fi devenit veriga lipsă între un anume livresc de mucava, emfatic și demonstrativ, și spasmul de expresionisme al milenariștilor, fiindcă poezia ei se naște din bibliotecă la fel de mult ca din contemplarea galeriei de grotești a realității; în acest turbion, în malaxorul de ultragiante, un eu fragilizat de lumea pe dos încearcă să-(ș)i reziste, anexând teritoriului poetic toate variabilele infernaliilor. De aceea, textele Ioanei Vintilă, scrise cu unghie de drac pe un aer greu de smoguri, par mici sălbăticiuni de o inobediență deconcertantă, cum, de altfel, se cuvine literaturii celei adevărate. Îmblânzitorului, bonne chance!”
Rita Chirian