În străduința sa de a ajunge la starea de har, bolnavul are nevoie de rugăciune. Mai întâi, starea sa de slăbiciune, de neputinţă şi de boală îl pune în situația de a apela la ajutorul oamenilor (a celor apropiaţi, a celor specializați în îngrijirea medicală și a celor cu care împărtăşeşte aceleaşi valori spirituale, aceeaşi credință). Acest apel al bolnavului la toţi oamenii care îl pot ajuta, într-un fel sau altul, să lupte cu boala, îi descoperă acestuia valoarea rugăciunii. Experiența rugăciunii îşi găseşte imboldul în nevoia de ajutor pe care o are bolnavul atunci când boala îl pune în fața limitelor sale umane, dar şi în nevoia de a comunica şi de a împărtăşi trăirile, temerile şi speranțele sale referitoare la situația sa. Apelul suferinței sale are nevoie de explicații, de răspunsuri care să-l facă să găsească o semnificație pe care să se sprijine în lupta cu boala, iar căutarea unui sens îl poartă dincolo de condiția sa umană, în dialogul credinței - cu Dumnezeu. În acest dialog al credinței bolnavul descoperă valoarea terapeutică a rugăciunii. Pe lângă faptul că îi oferă punctul de sprijin pe care îl caută și de care are nevoie, rugăciunea îl ajută să găsească puterea necesară pentru vindecare, dar şi sensul ei. Toate acestea contribuie ca rugăciunea să devină o adevărată terapie spirituală prin care bolnavul regenerează legătura sa cu Dumnezeu şi cu aproapele, cu atât mai mult cu cât prin rugăciunea sa el se alătură rugăciunii Bisericii.
- AURELIAN BĂCILĂ
“Este de apreciat realismul autorului care respinge ideea de a folosi resursele oferite de textele biblice, de documentele pontificale din ultimele decenii şi de noile viziuni metodologice referitoare la asistenţa spirituală a bolnavilor ca ingrediente pentru cristalizarea unor rețete universal valabile. Cu toate că analizarea experienței religioase a bolii şi a suferinței, în lumina resurselor amintite, conduce la identificarea unor elemente comune în trăirile bolnavilor, părintele Aurelian Băcilă pledează convingător pentru o abordare prudentă, holistică şi deschisă unicității persoanei bolnave, orientată spre stabilirea unei relații terapeutice care să îmbine practica sacramentală a celebrării Pocăinței, Euharistiei şi Maslului, cu o terapie a compasiunii atentă la dimensiunea relațională a persoanei în cauză".
- CRISTIAN BARTA