Până la începutul anilor `90, în Occident, a funcţionat o adevărată industrie a studierii regimurilor din blocul comunist. După prăbuşirea acestora şi a Uniunii Sovietice, cea mai mare parte a acestei industrii s-a relocat chiar în zona cercetată. Era şi firesc pentru că aici se găseau resursele pentru o nouă creştere fulminantă: arhivele şi memorialistica. Interesul major, de această dată, nu mai era dat de cunoaşterea modelului politic sau economic al socialismului, ci de aflarea celor mai tăinuite aspecte (unele cunoscute doar la nivel de zvon) referitoare la vârfurile partidului, metodele represive, informatori, poliţie secretă, dizidenţă etc.
România nu a făcut excepţie de la regulă, iar în anii `90 şi apoi din 2000 încoace, au curs adevărate fluvii de cerneală pe subiectul comunismului românesc. În ceea ce priveşte istoriografia, s-a început cu viaţa politică, s-a continuat cu politica externă şi după ce dosarele Securităţii au devenit accesibile unui public larg (începând cu anul 2001), viaţa culturală, religioasă, mecanismele represive etc. au reprezentat teme centrale ale preocupărilor istoriografice. Ca urmare, avem astăzi, un adevărat „front istoriografic”, alcătuit din numeroşi cercetători care caută cu aviditate în arhive, prin biblioteci sau printre puţinii martori rămaşi în viaţă, să răspundă la două întrebări fundamentale: Cum (de) a fost posibilă instalarea şi consolidarea comunismului şi de ce s-a prăbuşit? Răspunsul la a doua întrebare rămâne o provocare, cu atât mai mult cu cât foarte puţini dintre specialiştii în studiul acestei regiuni au putut intui sau prezice schimbările majore de la finele anilor ’80…
…În cazul de faţă, pornind de la ideea că este absolut necesară discuţia asupra cauzelor care au condus la căderea comunismului,intenţia noastră este ca printr-o prezentare selectivă a unei categorii de documente disponibile de curând, să oferim o foarte sumară radiografie a economiei şi societăţii româneşti, pe baza unor documente din arhiva poliţiei secrete (Securitatea), cu referire directă la starea de spirit a populaţiei şi a preocupărilor acesteia. Credem că apelul la aceste (re)surse face posibilă o delimitare clară şi pertinentă a cauzelor care au condus la implozia din decembrie 1989. Condiţiile care au pregătit această dezintegrare s-au copt pe parcursul anilor `80. Întregul climat social, economic şi cultural a suferit schimbări graduale care, în timp, au constituit cadrul perfect pentru schimbările din anul 1989.
Insistând pe latura economică a regimului şi efectele ei asupra stării de spirit a populaţiei (aşa cum rezultă din controlul corespondenţei private şi din sintezele făcute de Securitate), pe legătura dintre starea economică a ţării şi revolta minorităţilor principale (unguri, germani şi chiar evrei) putem oferi o motivaţie plauzibilă a prăbuşirii regimului. Desigur, fenomenul este unul extrem de complex, iar o cercetare exhaustivă asupra acestuia, rămâne în continuare un deziderat.
Liviu Țăranu