poeziilaprimamana

“Căutătorule de cărţi, opreşte-te, tocmai ţi se întîmplă o clipă de care îţi vei aminti şi vei povesti peste ani: “Nu-l ştia nimeni atunci, era prima lui carte.” “Cum să nu-l ştie nimeni? Pai, nu-l ştiaţi din teatru sşi din filme?” “Nu. Era tînăr de tot, abia scotea capul în lume. Nici nu terminase facultatea de teatru. Am pus mîna pe carte, am răsfoit-o un pic şi imediat am simţit că e ceva acolo. Am luat-o şi am început s-o citesc în drum spre casă. În tramvai, citeam şi rîdeam de unul singur, de se uita lumea la mine.” Căutătorule de cărţi, crede-mă pe cuvînt, aşa va fi.

Cînd cumperi o carte cu autor necunoscut, mai ales o carte de poezie, e un fel de ruletă rusească, ştiu. Eu am să-ţi spun acum, căutătorule de cărţi, ce eu ştiu dinaintea ta, pentru că am întîlnit în drumul meu acest actor-poet. Andrei Huţuleac e un copil bătrîn, oricum am aborda problema, pe orice cale a hărţii din palma lui am încerca sî citim adevăruri invizibile. Numele lui este o formulă (al)chimică: “Huţu” – onomatopee de dat cu leagănul, de joacă şi “leac” – substantiv vindecător pentru cel ce asistă la joaca de orice fel a acestui artist. Fie că e o joacă pe scenă, fie că e o joacă a gîndurilor pe hîrtie, a cuvintelor dîndu-se huţa. Huţuleac se ocupă mai mult cu a fi spectatorul obiectiv şi amuzat al vieţii lui, decît cu a-şi trăi viaţa. Şi cum stă el aşa spectator la viata lui – spectator plătitor de bilet, bineînţeles – din cînd în cînd simte nevoia să tragă nişte constatări. Huţ nu trage niciodată concluzii, el trage constatări. Astea-s poeziile lui Andrei Huţuleac. Constatări obiective despre viaţa care îl trăieşte. Şi cum viaţa lui Huţ nu e o viaţă ieşită din comun, cititorul de poezie huţulesciană are tot timpul senzaţia că ar fi putut scrie şi el exact acelaşi lucru ca Huţ, dacă s-ar fi gîndit un pic mai mult. De fapt, n-ar fi putut, e doar sentimentul ala pe care ţi-l dau lucrurile făcute simplu şi organic, sentimentul că poţi şi tu, sau că e şi un pic din tine acolo. Şi cînd colo, numai Huţ poate scrie ca Huţ. Două lucruri i le-aş dori copilului bătrîn: primul ar fi să-şi păstreze îndemînarea asta a fiinţei lui de a rîde de sine acolo unde orice poet normal ar găsi material pentru un bocet şi al doilea ar fi să nu devină o javră doar pentru că a înţeles aşa de devreme cum merg lucrurile. Iar ţie, căutătorule de cărţi, ţi-aş dori să risti şi să cumperi cartea asta.” (Lia Bugnar)

“Poezia lui Andrei Huțuleac este o poveste despre om şi aşezarea lui în istoria cotidianului. Speranţa care îl susţine e intim legată de ideea că Timpul pune totul la locul lui. Frumuseţea simplă a acestor texte se bazează pe dizolvarea impresiei de seriozitate, deşi abordează adevăruri capitale. Este o poezie onestă şi directă. O formă de consacrare a unor adevăruri elementare pentru comunităţi. Artistul colorează mediocritatea din jurul său în sclipiri fugare, din care îşi dă seama cine este cu adevărat, care îi sunt rădăcinile şi, mai ales, înţelege care îi va fi menirea. Aspectul domestic al acestei poezii, e ceva cu care ne putem identifica cu toţii. E o călătorie emoţională în lumea modelelor, aspiraţiilor şi a amintirilor. Familiaritatea din creația lui Huțuleac este o prelungire a noastră. E vorba despre regăsirea unei identități, despre menţinerea ei, chiar și când ea este nefuncţională sau chiar ţicnită.” (Victor Ioan Frunză)