Post-scriptumul comunist

Deopotriva Lenin si Stalin, precum si, mai tirziu, Mao si-au folosit puterea pentru a tot stirni revolutiile si astfel a guverna. Au vrut sa fie mereu mai dialectici decit istoria insasi, cu un pas inaintea ei. Cea mai mare spaima a lor era: sa nu ajunga prea tirziu – sa nu piarda momentul in care s-a anuntat schimbarea. Aceasta dorinta de schimbare, de nou inceput, domnea in Uniunea Sovietica si dupa moartea lui Stalin. Curind dupa aceasta a inceput de fapt marea destalinizare. Chiar si mentionarea in public a numelui lui Stalin era atunci interzisa sau cel putin redusa la un minim absolut, scrierile lui devenind inaccesibile, faptele lui fiind sterse din cartile de istorie. Si-a venit apoi epoca Brejnev, epoca asa-numitei stagnari. De fapt, aceasta epoca a fost varianta sovietica de belle époque – oamenii au inceput sa se plictiseasca. Partidul a reactionat la plictiseala lor crescinda cu lozincile staliniste: restructurare si accelerare (perestroika i uskorenie). Ca in epoca stalinista, se gindea si se practica, drept cale de accelerare, restructurarea, schimbarea sau metanoia. Caci iarasi se voia o rapiditate mai mare decit a istoriei, decit a timpului.
Boris Groys