A fost odată ca niciodată o fată pe nume Ana, a cărei frumusețe nu putea trece neobservată. Și apoi a fost căpcăunul Codin, care a încercat și tot încercat să o cucerească pe frumoasa domniță. Dar cum ar putea un căpcăun războinic, obișnuit doar cu lucruri... căpcăunești, să fie cu Ana, o ființă umană atât de delicată și manierată?
Trebuie să vă spunem că, uneori, viața bate poveștile, iar ce credeți că este imposibil devine posibil. Dar nu a fost deloc simplu! Căpcăunul Codin a trebuit să-i demonstreze frumoasei Ana că sufletul său, în ciuda înfățișării, este frumos și curat, demn de sufletul ei prețios. Iar după ce acesta a trecut prin probe de foc și și-a demonstrat devotamentul, Ana a cedat și s-a îndrăgostit de el.
Descoperă un basm urban inspirat din realitate, în care personajul principal luptă pentru cea mai nobilă cauză: iubirea.
„Dedic această poveste inspirată din realitate celor mai dragi oameni din viața mea - iubitei mele Ana și întregii noastre familii. Din tot ce am scris până acum, tind să cred că aceasta o să fie cel mai mult pe placul Anei, și veți înțelege imediat de ce. Nu este o simplă poveste, ci un demers. Alături de editura Bookzone, am decis să donăm toți banii încasați la Fundația Metropolis pentru #spitalepublicedinbaniprivati. O investiție importantă, ca și restul investițiilor la care am participat.” – Codin Maticiuc