Acest volum reuseste sa demonstreze inca o data capacitatea psihanalizei de a intinde punti si de a da sens unor legaturi intre registri aparent atat de diferiti cum ar fi medicina somatica, psihologia, psihiatria, filosofia, religia si morala, functionarea societatii umane, viata sufleteasca asa cum o resimtim noi insine si in cele din urma bunul simt natural.
In seria de articole referitoare la procesele de maturizare si mediul in care acestea pot avea loc fara distorsiuni Winnicott dezvolta ideea freudiana a originii patologiei psihice in dezvoltarea din copilarie. In vreme ce Freud propune si demonstreaza teoria psihanalitica a originii nevrozei in vicisitudinile relatiilor interpersonale ale copilului aflat la varsta primilor pasi, subsumate termenului celebru de complex al lui Oedip, Winnicott aprofundeaza studiul bolii psihice si, bazandu-se atat pe observatiile sale in calitate de pediatru cat si pe vasta sa experienta cu pacientii copii si adulti pe care i-a ajutat prin psihanaliza sau alte feluri de interventie fundamentata psihanalitic, propune ipoteza conform careia patologia grava, ce tine de resortul spitalului de psihiatrie, se afla in stransa legatura cu esecurile inregistrate in dezvoltarea din prima copilarie. Fara sa nege contributia factorilor inascuti, fie acestia mosteniti sau adusi de hazard, el ajunge la concluzia ca nebunia, boala schizofrenica, este de fapt un proces invers acelor procese ce pot fi observate in cadrul dezvoltarii bebelusilor sanatosi.