Propunere pentru nemurire nu îşi dezminte titlul şi intenţia. Viorel Grigore îl poartă cu măiestrie pe citotor până la limita absurdului, comicului, grotescului, desperării, suferinţei mute îndreptându-l, în final, spre polul plus al fiinţei. Îl depune cuviincios la picioarele tainei. Doar aici cititorul are şansa să înţeleagă cum poate da un sens nonsensului, cum în moarte stă pitită viaţa şi încă viaţa cea veşnică. Până şi în faţa morţii iminente firava trestie cugetătoare îşi poate da un rost, integrând nefirescul ei înfricoşător, anihilând-o: putem alege să murim cu demnitate.
Ciprian Voicilă
În 2014, am avut ocazia să vorbesc la lansarea unei cărţi literalmente năucitoare, Cancerul, dragostea mea de Mioara Grigore. Un titlul şocant, paradoxal, de nu chiar imposibil...
Cu aceeaşi vinovăţie şi cu o certitudine a inedecvării totale am acceptat, totuşi onorat, propunerea lui Viorel Grigore de a înşira câteva "cuvinte înainte" la reportajul de faţă - un fel de making of al acelui "film" biografic la capătul căruia Mioara Grigore, deşi a câştigat toate luptele, a pierdut războiul.
Citeşti, când cu încântare, când cu înfiorare şi nu ştii pentru ce formulă să optezi: "Doamne, fereşte" sau "Doamne, ajută!". În tot cazul, morala fabulei e de neclinit şi neocolit: tocmai umilinţele şi durerile care ne copleşesc ajung în cele din urmă să ne înnobileze.
Dan C. Mihailescu