Temporalitatea realismului socialist presupunea o tensiune intre viitorul in care se va realiza pe deplin odata cu societatea comunista si trecutul in care isi gasea modelele. Translarea lui din URSS in tarile subordonate a extins traditiile si genealogiile lui. Tocmai aceasta grefare pe o reconfigurata istorie a artei locale l-a facut adaptabil unor contexte atit de diferite si a conferit productiei artistice realist socialiste din fiecare tara trasaturi distincte. Este, de altfel, unul dintre motivele pentru care realismul socialist nu poate fi discutat in termeni stilistici, lipsind caracterele unitare nu numai de la tara la tara, ci si in interiorul fiecareia dintre ele si de la o etapa temporala la alta.
Pe parcursul intregii carti, artistul nu este vazut ca un recipient pasiv al unor norme straine (sovietice, politice, propagandistice) carora el trebuie sa li se supuna si care ii distrug creativitatea si personalitatea. Asa cum cimpul artistic in ansamblu apare ca un teren al negocierilor intre modele, reguli, decizii politice si practica artistica si institutionala, la fel si artistii sunt considerati producatori sau macar coparticipanti la luarea si aplicarea deciziilor. Artistul realist-socialist nu era lipsit de putere, ci capabil sa se adapteze, sa cistige pozitii in sistemul institutional si sa-si negocieze productia artistica.
Irina Carabas
Irina Cărăbaş este istoric de artă şi predă la Departamentul de Istoria şi Teoria Artei al Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti. Interesele ei pentru modernitatea din România au evoluat în diverse configuraţii în texte, proiecte de cercetare şi cursuri cuprinzînd probleme şi domenii ca: relaţia dintre artă şi politică, realismul socialist, avangarda istorică, arte decorative/design, cultura vizuală a socialismului. În ultimii ani a avut mai multe granturi de cercetare şi predare din partea Fundaţiei Erste, Getty-Colegiul Noua Europă, Academiei Române, Zentralinstitut für Kunstgeschichte München. În teza de doctorat susţinută în 2011 s-a ocupat de revista de avangardă Integral şi de receptarea constructivismului în România. Între studiile publicate despre avangarda românească, constructivism, reviste de avangardă, arte decorative şi realism socialist se numără: (DIS)CONTINUITĂŢI. Fragmente de modernitate românească în prima jumătate a secolului 20 (împreună cu Carmen Popescu şi Ruxandra Demetrescu, Bucureşti, 2010); “Literary Representations of Brancusi’s Studio” (Revue Roumaine d’Histoire de l’Art, 2012); “To Germany and Back Again: The Romanian Avant-Garde and its Forrunners” (Centropa, sept. 2012); “Jules Perahim ilustrator. Grafică şi angajament politic în anii 1950” (Caietele avangardei, 3, 2014); “November 1948: a Written Test on Socialist Realism: (DICE, 12/1, 2015); “Avangarda românească în viaţa de dincolo – M. H. Maxy pictor comunist” (Arta în România între anii 1945-2000. O analiză din perspectiva prezentului, Bucureşti, New Europe College-UNArte-MNAC, 2016). A coeditat numărul special dedicat futurismului din Studii şi cercetări din istoria artei (2009), precum şi cărţile Di suo’ maniera e di suo’ aria. Eseuri în onoarea Ancăi Oroveanu (Bucureşti, 2012) şi After Brancusi (Bucureşti, 2014).