Ruperea blestemului

Revolutia Romana din decembrie 1989
6.1 / 10 (168 voturi)
NaN
Limba:
Romana
Data publicarii:
2024
Editura:
Tip coperta:
Paperback
Nr. pagini:
448
ISBN:
9786303422138
Dimensiuni: l: 13.7cm | H: 20cm

6999
Livrare în 24h! (a doua zi) În stoc

Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!
Descriere

Ruperea blestemului expune rețeaua metodică de dezinformări care, începând cu 22 decembrie 1989, au creat premisele preluării puterii de către gruparea Iliescu, inclusiv „psihoza teroristă“ care avea să facă atâtea victime după fuga, arestarea și executarea cuplului Ceaușescu.


Autorul citează din raportul Comisiei Senatoriale privitoare la Revoluție, organizând textul cărții în jurul declarațiilor martorilor implicați în evenimente, pe lângă extrase din presa vremii, transcrieri ale emisiunilor de la TVR, într-un adevărat memento incomod al acelor zile și săptămâni care bântuie încă mentalul colectiv, cu văluri de minciună, dezinformări și teorii contradictorii, perpetuate chiar și în cadrul controversatului Institut al Revoluției Române din decembrie 1989.


În timp ce personajele-cheie implicate în evenimente au consolidat atent de-a lungul anilor teoria unei mișcări teroriste care încerca să preia puterea după Revoluție și care a tras în populație după 22 decembrie, autorul cărții demonstrează că au fost de fapt acțiuni organizate de aparatul politico-militar al lui Iliescu și al noilor săi acoliți de la putere – de fapt vechi cunoștințe din perioada comunistă, printre care Gelu Voican Voiculescu și Nicolae Militaru.


Cine sunt cei care au tras în popor? Cum a fost posibil ca regimul dictatorial condus de Nicolae Ceauşescu să fie efectiv pulverizat în câteva ore? De ce, după pierderea puterii de către Ceauşescu, au murit atât de mulţi oameni? Cum a preluat puterea statală Ion Iliescu? Care a fost cauza haosului generalizat ce a debutat în seara zilei de 22 decembrie? A existat diversiune radioelectronică? De ce a trebuit să fie executat cuplul dictatorial Ceauşescu? A fost revoluţie sau lovitură de stat? Au existat terorişti? Dar securişti-terorişti? Toate aceste întrebări sintetizează în câteva rânduri neclaritățile din jurul Revoluției din 1989, căreia mulți dintre noi i-am fost martori, dar din care nu am înțeles decât prea puține – întrebări ca tot atâtea răni nevindecate, căci fără adevăr și dreptate nu există însănătoșire deplină a unei societăți care își pierde memoria.


Se spune că blestemul este o formă subtilă de energie negativă, care îi afectează pe cei asupra cărora acționează. Se spune și că Adevărul eliberează – întotdeauna. Așadar, eliberarea de blestem se poate face prin adevăr. (...) Desigur, nu sunt singurul care a spus adevărul despre decembrie 1989, departe de mine acest gând. Însă destinul a făcut ca eu să fiu cel care, din poziția de magistrat militar al statului român, să întocmească un document oficial prin care s-a explicat, în lumina adevărului, ce s-a întâmplat la nivel național în decembrie 1989. Și astfel, poate, am contribuit într -o mică măsură la ruperea blestemului. Poate. -- CĂTĂLIN RANCO PIȚU


CĂTĂLIN RANCO PIȚU (n. 1973, Timișoara) este licențiat în drept al Facultății de Drept, Universitatea Ecologică din București, specializarea drept penal și criminalistică. Din 2001 este membru al Asociației de Științe Penale – Filiala Timișoara. În august 2016, a fost transferat de la Parchetul Militar Timișoara la Secția Parchetelor Militare din Bucureşti, pentru a se ocupa de soluționarea Dosarului Revoluției. În 2020, a fost numit procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, consolidându-și o carieră de 23 de ani în magistratură.


Procurorul a semnat rechizitoriul în Dosarul Revoluției, un dosar alcătuit din 3000 de volume, care a avut ca obiect trimiterea în judecată a unor figuri-cheie ale evenimentelor din decembrie 1989, precum Ion Iliescu, fost președinte al României, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, și generalul (rtr.) Rus Iosif, fost șef al Aviației Militare, pentru săvârșirea unor grave infracțiuni contra umanității.

Recenzii și comentarii

Nota 10 pentru istoria contemporana Nota 10

de Andrei Barta | 26/02/2025 09:34

Daca ar fi o singura carte pe care sa o citeasca un tânãr român, pe aceasta as recomanda-o.

Nota 10 Nota 10

de Andrei Barta | 26/02/2025 09:42

O carte care trebuie citita de intreg poporul.

Adevarul despre evenimentele din '89 Nota 10

de Andrei Barta | 26/02/2025 09:40

Daca un tânãr ar alege sa citeasca o singura carte despre istoria recenta a României, aceasta ar trebui sa fie. Statul ar trebui sa o includa in curriculum pentru a dezvolta gandirea critica la tineri.

Nota 1

de Irina Neacsu | 26/01/2025 19:06

Această carte m-a obosit ca nicio alta. M-a extenuat printr-un foc continuu de jumătăți de adevăruri, prin concluzii trase la repezeală, nenumărate sofisme, inexactități, neclarități. Într-un volum care are pretenția de a rupe blestemul mistificărilor istorice, inexactitățile si neclaritățile nu își pot avea locul. Pe lângă acestea, volumul este îmbibat de păreri personale ale autorului, păreri ce nu reies din mărturii și care ignoră cu obstinație un fluviu întreg de dovezi. Teza pe care volumul se luptă să o afirme este aceea că nu a fost Revoluție, a fost lovitură de stat, motivând că nicio revoluție nu este pură. Această teza ar trebui explicată sau măcar extinsă prin câteva exemple, pentru că invită concluzii dintre cele mai dăunătoare. O astfel de abordare poate induce ideea că nu merită să ne implicăm noi, societatea civilă, pentru că oricum nu putem schimba nimic, nu avem nicio putere. Un mod mai elegant de a spune că "sunt interese mari la mijloc". Pe tot parcursul cărții se simte un curent conspiraționist, sunt aruncate acronime care dau fiori (cum ar fi KGB si GRU) fără a include nicio dovadă. Este menționat în repetate rânduri celebrul dosar "Corbii". Dacă Securitatea deținea un astfel de dosar, plin cu dovezi devastatoare pentru cei vizați, de ce ar fi tăinuit atât de bine încât să ridice întrebări legate de existența sa? Dosarul este menționat drept dovada infailibilă fără a prezenta nimic din conținutul presupusului dosar, înafara declarațiilor unor foști ofițeri de Securitate. Că tot am ajuns la dânșii, mi se pare cel puțin suspectă selectarea în proporție greu de ignorat a unor mărturii a acestor ofițeri ai fostei Securități. Declarațiile lor sunt tratate cu deplină încredere, fără urmă de circumspecție. Premisa de la care pleacă argumentația autorului este accea că, în data de 22.12.1989, Departamentul Securității Statului a fost complet destructurat, iar cadrele acestuia au predat armele și s-au întors în secțiile lor. Cu alte cuvinte, principalul organ de represiune al României comuniste, instituția a cărei singură rațiune existențială era menținerea dictatorului la putere, au predat armele și s-au întors cuminți în secții. O instituție care din 1948, timp de 41 de ani, a avut rolul de a urmări, tortura, abuza și terifia populația țării, a asistat cu mâinile în sân la pierderea puterii dictatorului - și, pe cale de consecință, a propriei puteri?? Ceea ce încearcă să facă această carte este să ne convingă că securiștii (termen pe care autorul se ferește să îl folosească în discursul său direct) nu au avut nicio implicare palpabilă în evenimentele Revoluției, că ei chiar au refuzat să intervina în represiunea protestatarilor în perioada 16-22.12.1989. Astfel, autorul evită să menționeze protestatarii timișoreni arestați și bătuți cu bestialitate de cadrele Securității. Evită să menționeze că aceste tratamente (ce se înscriu drept crime împotriva umanității) aveau ca scop obținerea unor declarații despre implicarea unor agenți străini în revolte. De asemenea, nu menționează furia generalului Iulian Vlad provocată de rapoartele agenților săi în care i se transmitea că revoltele sunt eminamente interne, că nu există influență străină. Evită să menționeze că în timpul mitingului de la București din data de 21.12.1989 existau deja protestatari în capitală care se luptau cu agenții antitero ai Securității. Teoria potrivit căreia victimele de după 22.12.1989 ora 12:06 au rezultat exclusiv din foc fratricid mi se pare cel puțin ridicolă. Autorul dorește să-și convingă cititorii că militarii au atacat propriile unități militare...din confuzie. Au atacat sediul MApN...tot din confuzie. În categoria inexactităților intră și precizarea, în repetate rânduri, că unitățile militare au fost pregătite de luptă într-un moment în care pe tot teritoriul țării domnea pacea socială. Această afirmație ignoră flagrant realitatea, la Sibiu focurile fiind deschise la puțin timp după plecarea dictatorului, în timpul după-amiezii. Astfel de inexactități, dat fiind subiectul volumului, devin cel puțin suspecte. Teroriștii sunt reduși la condiția de fum și oglinzi, nu au existat. Zecile, sutele de declarații ale militarilor și civililor care i-au văzut în carne și oase pe trăgătorii în combinezoane negre sunt complet ignorate. Sunt excluse mărturiile conform cărora au fost prinși teroriști ce purtau câte trei rânduri de haine (printre care și uniforme militare) și aveau asupra lor mai multe buletine pe nume diferite. "Probatoriul" prezentat în carte exclude practic toate dovezile ce incriminează Securitatea. Este ignorată problema gloanțelor dum-dum și a mai multor tipuri de gloanțe extrase de medici din corpurile victimelor, gloanțe ridicate din spitale și făcute dispărute. Toate acestea nu figurau în dotarea Armatei. Dacă toate focurile executate începând cu 22.12.1989 au provenit de la Armată, cum se face că au fost găsite muniții ce nu aparțineau Armatei? Întrebările de acest fel sunt foarte multe, iar numărul lor crește din cauza lipsei dovezilor concludente și coroborate. Autorul ne cere să îl credem pe cuvânt, deși în text ne invită să ne tragem singuri concluziile. Soluția dată de acest volum, a vinovăției lui Ion Iliescu și a oamenilor de la vârful FSN-ului nu este susținută de dovezi clare. Fără îndoială, Ion Iliescu reprezintă o pagină neagră a istoriei noastre și trebuie să fie tras la răspundere pentru crimele sale. Însă trebuie tras la răspundere pentru ce a făcut, pentru că pentru ceea ce nu a făcut există alți vinovați ce scapă basma curată. Soluția Iliescu este suficient de mulțumitoare pentru opinia publică, firesc furioasă pe fostul președinte, încât să treacă neobservată disculparea și imacularea Securității. Pentru cei care, la fel ca mine, doresc să afle ce s-a întâmplat la Revoluție, acest volum nu este cheia. El este chiar periculos pentru cei care acum încep pentru prima dată să se informeze despre Revoluție. Știu că mă exprim dur, însă nu găsesc niciun alt adjectiv pentru a descrie un volum ce se străduiește cu asiduitate să spele crimele și vinovăția Securității. Lupta pentru istoria noastră este esențială pentru viitorul nostru, iar disculparea in corpore a Securității reprezintă o mare înfrângere pentru noi, cei mulți.

Adaugă o recenzie
Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.