Inițierea se află în miezul oricărei existențe umane autentice. Și aceasta din două motive: pe de o parte, pentru că orice viață umană autentică presupune crize profunde, încercări, suferință, pierderea și recucerirea eului propriu “moarte și înviere”; pe de altă parte, indiferent de gradul de împliniri la care a ajuns, la un moment dat orice om își vede viața ca pe un eșec.
În astfel de momente de criză totală, numai o singură speranță pare să ofere soluție: acea de a își lua viața de la capăt. Dacă putem spune că inițierea constitue o dimensiune specifică a existenței umane este înainte de toate pentru că numai inițierea conferă morții o funcție pozitivă: aceea de a pregăti noua naștere spirituală, accesul la un mod de a fi nesupus acțiunii devastatoare a Timpului.