„Sărutul umbrei astrale” este fără doar și poate un basm și, ca toate basmele cu Feți Frumoși și Ilene Cosânzene, urmărește o poveste de dragoste dintr-un timp fără timp și un spațiu care ar putea exista, dar care în realitate nu există.
Shadow, Harap Alb al scriitoarei Aura Bărboi este, chiar așa, o umbră, fiu al unei quasar și al unui tată care e chiar Universul, sărutul său, „sărutul umbrei” după cum este pomenit în titlul cărții, fiind atât de mult dorit de o prințesă cu nume astral: Starsea. Doar că, pentru a ajunge la ea, la cea care îi este predestinată și de care este legat încă dinainte de a-și înțelege menirea printr-un fir – firul sorții, în accepțiunea autoarei – acesta trebuie să treacă nu printr-o fântână, cum procedează eroul de poveste, ci printr-o gaură neagră, ce desparte cele două universuri în care se află cei doi îndrăgostiți.
Procesul în sine, în viziunea Aurei Bărboi, este o metamorfoză, corect interpretată din punctul meu vedere, căci ce altceva poate fi coborârea pe tărâmul lui Gerilă, Setilă, Ochilă, Flămânzilă și Păsări-Lăți-Lungilă, ori coborârea dinspre neant înspre lumea noastră pentru a trăi că să admiri și să te bucuri de o Stea, dacă nu metamorfoza de la „Ceva”, o entitate de dinaintea vieții, la om. Căci, da, Starsea este o stea, însă o stea de mare – dacă bolta albastră a cerului poate fi asimilată cu o mare, așa cum de altfel scriitoarea o face în cartea de față – dar și un licurici, un punct de lumină într-un întuneric infinit, un Luceafăr chiar, din perspectiva faptului că steaua nu-i stea de mare ci astru, iar drumul până la ea pare aproape imposibil.