Scrisori din exil

Cu privire la izgonirea sfantului Ioan Gura de Aur aratam aici chiar cuvintele sale, pe care le-a grait catre episcopul Chiriac, care era si el izgonit.
„Vino sa-ti potolesc rana mahnirii si sa-ti risipesc negura cugetului. Ce te mahneste si te intristeaza? Ca iarna este grea si ca furtuna ce cuprinde Biserica este amara? Stiu si eu aceasta si nimeni afara de Dumnezeu nu o poate inlatura. Dar, daca voiesti, iti voi zugravi icoana starii de acum. De multe ori vedem ca marea se cutremura si se umfla tocmai din fundul adancului. Vedem si pe corabieri care neputand birui furtuna, stau incremeniti punandu-si mainile pe genunchi. Nu vad nici cerul, nici marea, nici pamantul, ci zac jos in asternuturi, plang si se tanguiesc. Asa se intampla pe marea cea vazuta. Dar acum furtuna care s-a dezlantuit asupra Bisericii lui Dumnezeu este mai rea si valurile sunt mai multe.
Ci, roaga-te Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu biruieste furtuna cu mestesugul, ci potoleste viforul numai cu amenintarea. Iar daca te-ai si rugat de multe ori si n-ai fost ascultat, nu te lenevi. Caci astfel este vointa iubitorului de oameni Dumnezeu, Care se ingrijeste mai dinainte de mantuirea noastra. Au doara nu putea sa izbaveasca pe cei trei tineri, ca sa nu fie aruncati in cuptor? Ci, cand au fost robiti si dusi in tara barbarilor, indepartati de ingrijirea parinteasca, de nimeni cunoscuti si in cuptor aruncati, atunci adevaratul Dumnezeu pe neasteptate a facut minune, a risipit focul din cuptorul haldeilor si cuptorul s-a prefacut in locas de inchinare. Iar tinerii au chemat toata faptura si pe ingeri si puterile, si adunandu-se toti impreuna ziceau: „Binecuvantati toate lucrurile Domnului pe Domnul”. Vezi, frate, cum rabdarea dreptilor a primenit focul acela in roua? Cum a induplecat pe tiranul imparat sa trimita carti in toata lumea si sa zica: „Mare este Dumnezeul lui Sedrah, Misah si Avdenago!” Si vezi cata groaza a pus. Caci a scris: „De va grai cineva cuvant rau asupra lor, sa-i fie casa de jaf si sa i se ia averile”.
Deci nu te mahni, frate Chiriac. Eu, cand ma izgoneau din Constantinopol, nu ma ingrijeam de mine, ci ziceam in inima mea: De-i este voia imparatesei sa ma izgoneasca, izgoneasca-ma, ca „al Domnului este pamantul si plinirea Lui”. De va vrea sa ma ferastruiasca, ferastruiasca-ma, ca am pilda pe Isaia. De va vrea sa ma arunce in mare, imi voi aduce aminte de proorocul Iona. De-i este voia sa ma bage in groapa, am pilda pe Daniil care a fost aruncat in groapa leilor. De va vrea sa ma ucida cu pietre, am pe Stefan, intaiul mucenic, care a patimit uciderea cu pietre. De va vrea sa-mi ia capul, am pe Ioan Botezatorul. De va vrea sa-mi ia averea, de va gasi ca am, sa mi-o ia; caci „gol am iesit din pantecele maicii mele si gol ma voi si duce”.