Tot ce-ai să fii când te faci mare vei fi tot tu, dar cu haine ceva mai mari, și încălțări mai grele.
Eisenhans nu voia decât să-și vadă de treaba lui. Să stea în lacul său cât vrea, să se plimbe prin pădure cât are chef, să bombăne de unul singur cât îi cere inima. Și dacă uneori mai veneau unii străjeri să-l scoată din lac și să-l întemnițeze în beciurile castelului pentru simplul fapt că e făcut din fier și vorbește în dodii, atunci avea să-și vadă de treaba lui la fel de bine și de acolo.
Însă când la gratiile cuștii sale apare copilul regelui, promițându-i să-l elibereze cu condiția să fugă împreună de la castel, planurile molcome ale lui Eisenhans încep să se clatine. Înainte să-și dea seama, ajunge să-și trăiască viața de la o zi la alta, fără să sară peste decenii, învățând cum să coasă, să gătească, să scoată dinți de lapte, și să încropească un cămin bun pentru un copil în adâncul singuratic al pădurii sale.
Dar chiar și feriți de lume, grijile din traiul pe care l-au avut înainte să se cunoască îi urmează, iar pericolele ascunse din pădure încep ușor să se facă văzute.