Vezi mai multe„Problema legitimităţii depinde (…) de conceptul de epocă. Abia modernitatea, şi ea întâia oară, s-a înţeles pe sine ca epocă şi a creat astfel şi celelalte epoci. Problema e latentă în pretenţia modernă de a rupe definitiv relaţiile cu tradiţia şi în disparitatea acestei pretenţii cu realitatea istoriei, care nu poate niciodată să reînceapă de la zero. Ca toate problemele politice şi istorice de legitimare, epoca modernă apare dintr-o discontinuitate şi e lipsit de importanţă dacă această discontinuitate e adevărată sau fictivă. Epoca modernă solicita ea însăşi această discontinuitate faţă de Evul Mediu. Autoafirmarea neîncetată a autonomiei şi a autenticităţii sale date de ştiinţă şi tehnică este pusă sub semnul întrebării cu teza că „lumea modernă îşi datorează în mare parte imensul succes fundalului creştin”.Măsura succesului determină cantitatea de nedreptate care se află în a-şi fi uitat propriile premise, în a le nega, dezavua sau a refuza să le considere ca atare. Şi ideea secularizării aparţine acestui context, iar funcţia sa devine explicită în el. Dacă epoca modernă este, conform conţinutului său istoric, produsul secularizării, atunci ea trebuie înţeleasă ca o încarnare tipică a ceea ce „n-ar trebui să existe «în realitate»……”
© Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1966, 1974
© TACT, 2019, pentru versiunea în limba română