Cartea este alcătuită dintr-o serie de conferinţe şi comunicări solicitate autorului de către publicul de specialitate din străinătate, precum şi de publicul larg din România.
Voumul se deschide cu o prefaţă din partea autorului şi o introducere semnată de filosoful şi profesorul universitar Vittorio Possenti; acesta afirmă că „a crede şi a gândi ţin de datoria credinţei, deoarece o credinţă care nu reflectează asupra ei înseşi este infirmă" şi arată că „în fundalul volumului se află enciclica Fides et ratio a lui Ioan Paul al II-lea (1998) ... cel mai important document al Bisericii din timpurile moderne despre credinţă şi filosofie şi un text care se pretează la dialog ecumenic şi interreligios".
Pe firul acestui program, autorul îşi structurează discursul în trei părţi: I CREDINŢĂ ŞI RELIGIE (Credinţă şi raţiune în religiile monoteiste; Quanta est nobis via? Rigoare confesională şi ecumenism; Imagine şi cuvânt. Pentru o introducere în filosofia icoanei; Literă şi spirit. Paradigme vechi şi noi ; Profeţiile lui Mircea Eliade. Despre viitorul creştinismului), II CREDINŢĂ ŞI RAŢIUNE (Sfântul Toma de Aquino. Mergeţi la Toma!; Fericitul Anton Rosmini. Gândeşte lucrurile mari!; Battista Mondin. Metafizica şi bicicleta; Fericitul Vladimir Ghika. Simţul supranaturalului şi căutarea adevărului) III CREDINŢĂ ŞI EDUCAŢIE (Anton Durcovici. Lecţii tomiste despre Dumnezeu; Anton Durcovici. Relaţiile dintre Biserică şi Stat; Biserica şi politica. Despre angajarea creştinilor laici în politică; Omul şi economia. Corecţia personalistă a economiei de piaţă; Tomáš Špidlík. Raţiunea şi rugăciunea).
Volumul se încheie cu un epilog dedicat rugăciunii, intitulat „Rugăciunea dărâmă ideologiile. Despre puterea miraculoasă a rugăciunii": „Reflectând asupra rugăciunii – arată autorul –, intuim că Dumnezeu scrie istoria sa inserând-o în rândurile strâmbe şi aproape indescifrabile ale istoriei lumii, într-o continuă confruntare între libertatea necreată şi libertatea creată. În al doilea rând, obişnuinţa rugăciunii, urmarea îndemnului sine intermissione orate, induce în noi convingerea că puterea imaterială a rugăciunii este mai mare decât puterea atomului. Fiind o legătură constantă cu Dumnezeu, rugăciunea acţionează în sensul că ne hrăneşte şi ne educă la libertate. În acest sens, rugăciunea este într-adevăr puterea şi realitatea politică primară, dar de o natură cu totul specială. Rugăciunea onorează ierarhia potrivit căreia mijloacele sărace trebuie să aibă întâietate faţă de mijloacele bogate şi „carnale". Datorită uşurinţei, curăţiei şi imaterialităţii sale, rugăciunea se răspândeşte şi acolo unde mijloacele materiale nu ajung. Ea este parte esenţială din acele mijloace sărace de prezenţă şi acţiune socială, din acele mijloace incorporale, sprintene, invizibile care, propter eorum munditiam, pătrund peste tot şi fac pământul să fie locuibil, stăpânind şi învingând în cele din urmă umbra răului şi a nedreptăţii."
* * *
Autorul, Pr. Wilhelm Dancă, este actualmente decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică a Universităţii Bucureşti. Doctor în teologie, profesor şi academician, este autorul a numeroase volume şi articole de specialitate. Activează, printre altele, ca preşedinte al Societăţii Internaţionale „Toma de Aquino", filiala română, şi ca reprezentant european regional al Centrului de Studii pentru Valori şi Filozofie din cadrul Universităţii Catolice a Americii, Washington D.C.