„Sipetul cu îngeri” dezvăluie identitatea reală a personajelor trilogiei „Îngerii din Moscopole”, un roman fascinant, de o rară şi dureroasă frumuseţe. „Stilul literar, deopotrivă expresiv, poetic, rafinat, cu tente romantice, îmbracă evenimente din istoria armânilor, petrecute la începutul secolului al XIX‑lea, precum o broderie diafană, ţesută pe o urzeală din cel mai subţire şi mlădios oţel. Desluşesc nu numai bucuria de a scrie, dar şi înalta omenie, solidaritatea sinceră şi totală, până la confundare, cu nedreapta soartă a armânilor, ramură înfrăţită cu cea a românilor, cărora le poartă o admiraţie fără margini şi un respect profund. Autoarea îmbină cu artă acribia şi truda migalei îngereşti a cercetătorului istoric - ştiind să dibuiască acel elixir al trăiniciei neamului şi sufletului armân - cu o exprimare de o unică poeticitate, dăruindu‑ne astfel o monumentală operă artistică şi istorică din neasemuite cuvinte şi imagini de o rară splendoare”, scria Eliza Roha despre trilogia Catiei Maxim.
Carmen Ecaterina Constantinescu (pseudonim Catia Maxim) a absolvit Facultatea de limba şi literatura română (Universitatea Bucureşti) în 1981. A fost profesor de română-franceză, corector și redactor la Editura Ion Creangă și a debutat ca scriitor în 2007, cu romanul „Încă un pas”, Editura Echinox, Cluj. A continuat, în 2008, cu volumul de povestiri „Clipe salvate”, Editura Nicol, Bucureşti, 2009, romanul „Ghici pe cine iubesc eu?”, Editura SemnE Artemis, Bucureşti, 2010, romanul „Între timpuri”, Editura TracusArte; 2011, romanul „Îngerii din Moscopole”, Editura TracusArte; 2013, „Îngerii din Moscopole. Exilul” (Editura Tracus Arte), 2014, „Slowmotion” (Editura Tracus Arte), 2015, „Îngerii din Moscopole. Istorii îngemănate” (Editura Tracus Arte).
Catia Maxim s-a documentat riguros în vederea scrierii ciclului „Îngerii din Moscopole”, astfel născându-se o prietenie cu comunitatea de armâni, mereu interesați de promovarea și (re)descoperirea tradițiilor și culturii lor. „Istoria Moscopolei a pornit de la o întâmplare reală, relatată la începutul primului volum. Pe măsură ce citeam, devenea și mai palpitant. Apogeul însă l-a constituit vizita la Moscopole, în Albania, din vara lui 2010. Fiecare carte are destinul ei, ca un copil, crescut și educat până când vine timpul să-și ia zborul. Personajele mele nu mă părăsesc și nu mă trădează: doar își consumă esențele în deplină libertate, fără ca eu să am vreun regret”, mărturisea într-un interviu Catia Maxim.
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicarii:
2019
Editura:
Nr. pagini:
239
ISBN:
9786060230472
3200
Livrare în 24h! (a doua zi)
Stoc limitat
Livrare astăzi cu bicicleta.
Livrare în 24h! (a doua zi)
Livrare în 24h! (a doua zi)
Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!