„Eram mică și am scris un text despre timp.
Nu mai țin minte nimic din acel text, dar mama a fost atât de impresionată, că a chemat niște prieteni în vizită și m-a rugat să-l citesc, cu voce tare, în fața lor. Atunci am știut că vreau să fiu scriitoare.
Timpul a trecut și încă destul de nemilos și nepăsător în fața visului meu.
N-am renunțat la a scrie, dar nici nu m-am gândit prea mult la ce ar însemna «să fiu scriitoare», să public o carte. A mea.
Până anul trecut, în noiembrie, pe insula Hydra, când am început să scriu «ordonat» și cu sens și ideea publicării unei cărți a devenit din ce în ce mai palpabilă.
Nepoeme pentru că nu pot încadra într-un gen anume scrierile mele.
Nepoetă pentru că nu știu cine sunt și de ce.
Noroc cu fotografiile Cătălinei Flămînzeanu, cea care m-a însoțit pe un drum alunecos către mine însămi și, fără să conștientizeze neapărat, a documentat tot procesul nașterii mele ca scriitoare, adică nepoetă, adică cine, ce, de ce?“ (Rozana Mihalache)
- traducere în limba greacă de Kalliopi Dimou
- traducere în limba engleză de Silvia Dumitrache