Această poveste tratează cu umor, poezie și magie etapele – cum altfel decât eroice – pe care trebuie să le parcurgă un emigrant : drumul, traversarea mării, sosirea, aclimatizarea, pericolul, frica, sărăcia, dar și voința tenace și setea de viață. Nici urmă de mizerabilism sau de culpabilizare în această povestire. Emigrantul e văzut ca un erou : un om puternic, luptător și foarte simpatic. Însă, prin intermediul limbii bogate, cu mare forță de evocare, René Bizac deconstruiește imaginea emigrantului și pe cea a eroului, convocând pe scenă fantoma unei mame, un griot, și alături de ei, figuri mult mai fragile ale emigrației: femei și copii. Sfârșitul piese, deschis, cu totul și cu totul surprinzător, plonjează în ireal și transpune cititorul într-o poveste „filozofico-fantastică” îmbogățită de numeroase straturi de semnificație.
Emilie Gäbele, Le Carnet et les Instants