„Vasazica, o carte care nu ofera raspuns la intrebarile «cine a tras in noi», «cine au fost teroristii» sau cum am fost «mintiti cu televizorul»? O carte care nu se ocupa de dilema «revolutie sau lovitura de stat»? Adica, nu cauta adevarul? Atunci, ce cauta? Ce vrea?
Daca, insa, acceptam ideea ca intrebarile amintite, de tipul «cine a tras in noi» etc. sunt legitime, indreptatite, justificate, atunci de ce mai e nevoie de altceva, de o altfel de carte despre Revolutie?
Fiindca nu exista doar Marea Istorie, a puterii, a elitelor, a invatatilor,
O Mare Istorie institutionalizata. Exista o multime de «mici istorii» ale participantilor, ale martorilor, ale rudelor victimelor, ale spectatorilor anonimi, care nu sunt nici cunoscute, nici recunoscute ca surse ale istoriei. Or, istoria unei perioade, a unui eveniment nu poate fi inteleasa fara a-i lua in seama pe «cei mici» (N. Iorga).“ - Zoltan Rostas
„Ani de zile am auzit in mediul universitar spunandu-se ca «tineretul de azi», chiar si cel din facultatile de stiinte sociale si umaniste, nu stie istorie, nu este interesat de aceasta si habar n-are de Revolutie.
In astfel de conditii, ce poate face un profesor de la Facultatea de Jurnalism: isi trimite studentii si studentele dupa revolutionari. Ca atare, culegerea de fata este o altfel de carte, bazandu-se nu pe procese-verbale ale unor comisii parlamentare sau pe anchete judiciare, ci pe marturii inregistrate de tineri de aceeasi varsta cu Revolutia.“ - Zoltan Rostas
„In decembrie 1989, studentii din aceasta carte aveau cateva luni. Eu aveam doar opt ani si de-abia ma facusera pioniera. Si asteptam cu nerabdare sa-mi lipeasca si mie la panoul de onoare al scolii poza cu basca, pampoane si snur galben de comandant de detasament. Lipsisem cand se facusera pozele cu noii pionieri si fusesem lasata in afara panoului. Si lasata am fost, ca a venit Revolutia si cele patru poze cu mine pioniera - facute de-un vecin pe la sfarsitul lui noiembrie - au ajuns pe la mamaia si bunica, in colajele cu fotografii ale rudelor din casele batranesti.“ - Florentina Tone
„...Par mici amintirile intervievatilor. Cum facea Artemiza Buibar glume la Penitenciarul Jilava, dupa ce fusese batuta bine in seara lui 21 decembrie si apoi arestata: «Stai, ca e mai bine aici, nu ne mai ducem acasa, ca ne dau astia hartie igienica». Cum se intreceau «revolutionarii» din sediul Comitetului Central in a trage si a nimeri policandrele din cladirea Muzeului de Arta de peste drum. Cum era terifiat de-a dreptul Gabriel Ionescu, odata ajuns acasa dupa mitingul din 21 decembrie: «Eram ingrozit ca aruncasem materialul de propaganda cu Elena Ceausescu pe jos si ca va trebui sa-l platesc din salariul meu mic de functionar public». Cum a vrut A.P. sa plece la Televiziune si sotul i-a «inabusit in fasa actiunea revolutionara», incuind usa si amenintand-o cu «o bucata». Cum a simtit Horia Balasoiu ca e ceva in aer, ceva care-l cheama, care-l duce in Piata Universitatii in seara de 21 decembrie, cum l-a apucat groaza cand a inceput sa se traga si a rupt-o la fuga, lasandu-si fiul in multimea de la Universitate: «N-am avut curajul sa ma intorc sa-l caut. Mi s-a parut ca de sus se aud niste vaiere ingrozitoare.» Cum s-a dus Catalin Cuatu la un prieten, in dimineata de 22 decembrie, dupa ce vazuse cu ochii lui macelul de la Universitate, si a baut un kil de tuica: «Eu in viata mea nu bausem asa ceva, nici acum nu beau. Am baut..., nici n-am simtit.» Cum isi dorea sa moara repede Alexandru Contoloru, sa nu se chinuie: «Ma vedeam mort, ma vedeam impuscat, ma rugam macar sa mor repede. O sa zici ca sunt las, nu ?»... Cum a stat Petre Cristea legat de un calorifer cu catuse, langa un caine-lup, la Sinaia, pana cand cei din Consiliul Frontului Salvarii s-au convins ca nu era terorist si i-au dat drumul...
... Par mici amintirile lor, dar sunt ale lor. [...] Mici bucati de puzzle, interviurile noastre recompun o revolutie altfel decat o stim.“ - Florentina Tone