„Am vorbit adesea despre teatru ca despre un corp hemofilic, deoarece pierde sânge când se ciocneşte de realitate; despre teatru ca despre un ghetou al libertăţii, o insulă plutitoare, o fortăreaţă plină de oxigen; despre teatru ca o canoe îndreptată de vâslaş împotriva curentului rămânând în acelaşi loc, ce reprezintă al treilea mal al râului; despre teatru ca despre o casă cu două uşi, una pentru a intra, alta pentru a-ţi lua zborul; ca despre un vaporaş din piatră capabil să ne facă să străbatem experienţa individuală şi a istoriei; despre teatru ca despre un zid care ne obligă să ne ridicăm în vârful picioarelor ca să vedem ce este dincolo de el; despre teatru ca «schimb», ca potlach, ca risipă, ca emigrare.
Este vorba de metafore care trimit la un teatru valid doar dacă transcende, un teatru care îşi caută valoarea încercând să scape de condiţia lui de teatru.“
Eugenio Barba