Teatrul

Multe dintre observaţiile şi sugestiile din această carte ar putea fi considerate erezii. Ea este o compilaţie şi un distilat al ideilor şi practicilor care m-au însoţit şi pe care le-am adunat în cei patruzeci de ani de teatru profesionist, al regulilor după care funcţionez eu ca artist şi prin care mi-am câştigat existenţa.

Teoria imposibil de pus în practică este un impediment şi nu-i foloseşte nimănui altcuiva decât intelectualului pentru care reflecţia asupra teatrului este un exerciţiu abstract şi plăcut. Dar scopul teatrului este să-i ofere spectatorului desfătare şi experienţa personală mi-a arătat că, pentru a realiza acest lucru, practicantul trebuie să înveţe disciplina.

Teatrul nu are nevoie de şi mai mulţi profesori sau de şi mai mulţi regizori; el are nevoie de cât mai mulţi autori şi actori, iar aceştia provin din aceeaşi mulţime — din mulţimea celor ofensaţi, uluiţi, fascinaţi ori întristaţi de infinita diversitate a interacţiunii umane — care pare atât de promiţătoare întotdeauna, dar sfârşeşte cel mai adesea atât de rău.

Această mulţime este interesată de găsirea adevărului; acestei mulţimi îi place să joace şi să scrie. În cartea de faţă, redau câteva gânduri despre aceşti oameni şi despre spectatorii care cu nerăbdare le aşteaptă producţiile.

David Mamet (n. 1947) este un dramaturg, eseist, scenarist şi regizor de film american, laureat al premiului Pulitzer pentru piesa Glengarry Glen Ross (1984) şi nominalizat de două ori la premiile Oscar, pentru scenariile filmelor The Verdict (1982) şi Wag the Dog (1997).

De asemenea, este autorul scenariilor unor filme celebre, cum ar fi: Poştaşul sună întotdeauna de două ori (1981), Incoruptibilii (1987), Hoffa (1992), Ronin (1998) şi Hannibal (2001).

Printre cărţile sale, se numără: The Old Religion (1997), un roman des­pre linşajul lui Leo Frank; Five Cities of Refuge (2004), un comentariu la Tora, împreună cu rabinul Lawrence Kushner; The Wicked Son (2006), un studiu despre antisemitismul evreilor; Bambi vs. Godzilla (2008), un comentariu despre afacerile din lumea filmului.

„Vorbirea Mamet“ este denumirea dată stilului în care scenaristul‑dramaturg îşi concepe dialogurile, într‑un limbaj brutal şi colocvial, personajele vorbind mai multe deodată, întrerupându-se între ele şi lăsându-şi replicile adesea neterminate.