“In aceasta carte, conceputa ca un manual ce ofera repere pentru relizarea unui dialog constructiv intre stiinta si teologie, Razvan Andrei Ionescu, si Adrian Nicolae Lemeni fac pasi importanti spre promovarea unei noi viziuni, a unei autentice theoria, menita sa serveasca scopului apologetic al acestui dialog.
Amandoi sunt oameni de stiinta si teologi. Formulandu-si refectiile dintr-o perspectiva neopatristica si recuperand pentru noi theoria indispensabila a Parintilor Bisericii (cei care au integrat pe deplin stiinta timpurilor lor intr-o viziune proprie a realitatii duhovnicesti), cei doi pun un accent deosebit pe caracterul eclezial al cunoasterii teologice si dezvolta o epistemologie filosofica care mediaza cu success intre cercetarea stiintifica si experienta teologica”.
In partea intai autorii propun o definire a stiintei si a obiectului ei de activitate la aceasta adaugandu-se o scurta istorie:
“Stiinta reprezinta corpul de cunostinte avand un obiect determinat si recunoscut si o metoda proprie pentru dezvoltarea cunostintelor. Este domeniul organizat al cunoasterii. Este cunoasterea exacta, universala si verificabila, exprimata prin legi.
Ca orice demers de cunoastere, stiinta presupune:
- un obiect al cunoasterii (universul fizic, natura);
- un subiect cunoscator (omul);
- o metoda de dezvoltare a cunoasterii (metoda stiintifica de cunoastere). Stiinta se diferentiaza in chip fundamental de alte moduri de cunostere prin metoda sa, rezultat al unui proces istoric evoutiv si care a presupus eficientizarea continua si critica a demersului de investigare in vederea obtineri obiectivitatii maxime”(pag. 17)