Mereu pe drum — pe motocicletă, pe jos, în maşină sau pe bicicletă, într-o continuă mişcare, o neobosită căutare, străbătând circuitele zilnice ale subzistenţei, drumurile care unesc casele, locurile, pieţele, oamenii — aşa apar locuitorii Marrakesh-ului în fotografiile lui Barna Némethi.
La originea mişcării lor permanente nu sunt doar necesităţile imediate ale vieţii, căutarea hranei, acest surogat urban al vânătorii, ci şi căutarea celuilalt, a gândurilor şi a fiinţei sale, a urmelor unei foste comunităţi mistice. Nevoia de a spune sau de a asculta, nevoia de a împărtăşi fărâme de istorie, poveşti, de a le pune în circulaţie şi a nu le lăsa pradă uitării este, poate, adevăratul combustibil al acestei mişcări.
Fotografiile din The Marauders Of Marrakesh surprind nu doar nomadismul perpetuu specific vieţii, ci şi poveştile sedimentate la suprafaţa acesteia: povestea Africii, povestea Marrakesh-ului, poveştile oamenilor… Fiecare fotografie din acest album dezvăluie o unică, stranie istorie a existenţei şi a poveştilor care îi dau sens, un chip inefabil al realităţii, aşa cum a apărut acolo, atunci.