Berlin, 1945. După căderea celui de-al Treilea Reich, consumul de droguri – ținut mult timp sub control de strictele politici naziste privind drogurile – se răspândește în tot orașul. Dat fiind că Berlinul este împărțit în patru sectoare diferite, reglementările privind drogurile sunt aplicate în funcție de jurisdicția fiecărei puteri aliate, respectiv Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Franța și SUA. În zona americană, Arthur J. Giuliani de la Federal Bureau of Narcotics este însărcinat să învețe despre legile naziste privind drogurile și să aducă acasă orice s-ar putea dovedi „util” pentru Statele Unite.
Cinci ani mai târziu, dr. Henry Beecher începe să lucreze cu guvernul SUA pentru desecretizarea cercetărilor care au stat la baza programului psihedelic al naziștilor. Început ca o încercare de a găsi un „drog al adevărului” și de a face experimente care implicau controlul minții, acest program a mers inițial pe mescalină, dar s-a extins rapid, ajungând să includă LSD-ul.
Creat inițial în scopuri medicale de compania farmaceutică elvețiană Sandoz, drogul a fost preluat de naziști în cercetările militare în domeniul controlului minții, cercetări pe care, după război, SUA au dorit cu disperare să le obțină. Acest lucru a dus la apariția MKUltra, notoriul program al CIA de spălare a creierului și de tortură psihologică din anii 1950 și 1960, și, în cele din urmă, a modelat politicile SUA privind substanțele psihedelice peste o jumătate de secol.
Bazat pe cercetări amănunțite în arhive aflate pe ambele maluri ale Atlanticului, Tripped este o istorie postbelică sălbatică și neconvențională, o continuare a bestsellerului Blitzed al lui Norman Ohler. Dezvăluind relația strânsă și legăturile ascunse dintre naziști și începutul erei drogurilor în America, Ohler dezvăluie modul în care această istorie secretă a împiedicat cercetarea potențialului terapeutic al medicamentelor psihedelice decenii la rând și, în cele din urmă, a devenit parte din temelia războiului american împotriva drogurilor.
Norman Ohler:
Pe 11 martie 1963, Albert Hofmann îi scria lui Aldous Huxley: „În societatea noastră occidentală lipsește acel tabu care reglementează folosirea substanțelor psihedelice în culturile primitive. Este greu să înlocuiești acest tabu prin indicații guvernamentale, de aceea este de importanță majoră să se știe ce tip de persoane sau organizații se ocupă de folosirea și distribuirea drogurilor psihedelice.”
Trebuie creată o nouă abordare a substanțelor care ne influențează conștiința și care la bază nu sunt un pericol, ci o șansă. Trebuie să apară un discurs despre legalizarea medicamentelor psihedelice și încurajarea cercetării. Interzicerea moleculelor care ne amplifică percepția pare anacronică, un fel de zid biochimic construit de guvern în mințile oamenilor: până aici, mai departe nu. Este un deserviciu pe care și-l fac singure mai ales țările occidentale democratice, ale căror forță de atracție și bunăstare se bazează pe libertatea individuală.
La fel ca Arthur Giuliani, care umbla în Berlinul postbelic într-o lume a ruinelor și care voia să facă ordine pentru ca viața să merite trăită, noi ne aflăm după „războiul împotriva drogurilor” apărut ulterior în fața unei grămezi uriașe de cioburi. Dar, spre deosebire de narcotics control officer, de șeful lui, Anslinger, de președintele Nixon și, pe urma lor, de toate guvernele din lume, nu ar trebui să o facem și mai mare – descoperirile științifice trebuie să ne ghideze modul de a acționa, nu ideologiile de ieri. Este vremea schimbării.