„Ucigasul de morti este o carte destul de grafica. Eroticul si horror-ul predomina in cateva capitole iar protagonistul e baut in si mai multe. Pe tot parcursul cartii nu mi-am cenzurat latura imaginatiei care poate scrie absurdul si nebunia, latura pentru care sufera protagonistul Proto.
E o carte in care sunt purtate discutii despre suicid de catre personaje, in care este prezentata experienta de a fi ingropat de viu, alegerile facute de cineva cand ii este pusa in fata indeplinirea oricarei dorinte, portretizarea raiului si a iadului cu “aventuri” in ambele, intalnirea placuta sau neplacuta a celor de mult decedati, experimentarea halucinatiilor, incapacitatea de a sti ce e real si ce nu, conflicte fizice, sunt descrise si traite viciile, o carte in care titlul nu e doar la figurat, si surprinzator de multe alte situatii neprevazute. Toate traite in pielea lui Proto, care nu stie de ce i se intampla tocmai lui asa ceva, insa se descurca in noua lui situatie, zic eu, cu demnitate.” (Alexe Theodor Gabriel)