în biroul lui de preşedinte de la Uniunea Scriitorilor, suporta cu stoicism vizitele tuturor celor care voiau să-l viziteze, unii dintre ei atât de enervanţi încât altcineva în locul lui i-ar fi dat imediat afară, nu pe uşă, ci pe fereastră. Dar Laurenţiu Ulici avea răbdare cu ei şi continua să-şi îndeplinească multiplele obligaţii în mijlocul peroraţiilor şi vociferărilor, care luau uneori amploarea unui vacarm.
Era amuzant să-l asculţi dezvoltând teorii - literare sau politice - cu o inepuizabilă plăcere a construcţiei fanteziste de idei. Fiecare discuţie cu el era şi un joc, în care lui îi revenea rolul de magister ludi.
Mi-aduc aminte o împrejurare în care şi-a folosit această capacitate de a demonstra orice, chiar şi contrariul a ceea ce demonstrase cu o clipă înainte.
Intr-o primăvară, a organizat un concurs de şah pentru scriitori, la Sinaia. M-a invitat şi pe mine, întrucât de multe ori, întâlnindu-l, îi declaram, provocator, că joc mai bine decât el. Voia să-mi demonstreze, practic, că e invincibil, aşa cum susţineau mulţi scriitori (îndoctrinaţi, bineînţeles, tot de el). A făcut rost şi de bani pentru premii, de la o firmă al cărei proprietar era mare iubitor de şah. Şi ne-a anunţat ritos:
- S-au înscris în concurs şaizeci de scriitori. Şi vor fi trei premii: unu, doi şi trei. Fără ex equo, fără menţiuni.
Unii dintre participanţi au protestat. Suma pusă în joc era destul de mare şi se gândeau că n-ar fi fost rău să ajungă câte ceva la cât mai mulţi dintre ei. Dar preşedintele Uniunii Scriitorilor a rămas neclintit în hotărârea lui.
- Un concurs serios înseamnă premii puţine şi mari. Nu am venit aici să împărţim ajutoare sociale.
Eram de aceeaşi părere.
Concursul s-a desfăşurat corect, după toate regulile unui campionat de şah. Eu am ieşit pe locul patru, iar Laurenţiu Ulici - pe locul cinci. Imediat, preşedintele ne-a convocat pe toţi în sala de mese şi ne-a anunţat:
- Organizatorii au hotărât să ofere cinci premii.
S-au auzit proteste vehemente, bineînţeles, mai mult în joacă. Treptat, însă, s-au stins, pentru că organizatorii - adică Laurenţiu Ulici şi atât - n-au cedat presiunilor.