Începutul secolului al XX-lea a însemnat, în Rusia, epoca tuturor curentelor de avangardă. Daniil Harms (1906-1942) este unul din reprezentanții acesteia. Lectura textelor lui Harms ar putea impune tot felul de apropieri care nu au însă un suport comparativ tradițional. Se pot stabili analogii cu literatura expresionistă (Ivan Goll,Gottfried Benn), dacă-i plasăm scrierile într-un context german. Anume afinități atitudinale îl pot lega de Kafka sau de Slavomir Mrozek. Pus în context francez, Harms se va găsi printre afinii lui Alfred Jarry, Erik Satie, Apollinaire sau printre dadaiști. Eugen Ionescu poate fi pomenit de asemenea, în această ordine de idei. Alte conexiuni au fost stabilite cu englezii Lewis Carroll sau Edward Lear, ca premergători ai literaturii absurdului.
Harms avea o puternică vocație histrionică. Ca și cei mai mulți „clovni” și comedianți, Daniil Harms suferea de melancolie, probabil tocmai pentru că, precum îi spune Lenin lui Gorki, clovnii și excentricii au capacitatea de a sesiza ilogismul banalului. Cu această capacitate Daniil Harms a construit o operă care rezistă eroziunii timpului, banalizării.