„Fericirea nu este un simplu concept teoretic, fericirea nu este o abstracțiune. Fericirea nu este un construct psihologic steril ci este o experiență cât se poate de concretă, de palpabilă chiar, o stare identificabilă și conștientizată. Fericirea dispune de finalități clare de recompensare superioară, obiectivate în înălțarea la un nivel de echilibru și de trăire imposibile de atins altfel.
Omul virtuos este un candidat la fericire. Pentru că are în virtuțile trăite și automatizate prin repetare, în reflexele sale etice, repere solide și perene care-i oferă stabilitate emoțională și intelectuală și astfel nu poate fi scindat de formele superficiale și efemere aducătoare de false mulțumiri sau de non-satisfacții.
Dar nu se poate vorbi de virtuți în absența formării caracteriale și nu avem caracter în absența educației. Dacă prin virtuți, individul uman, din bun devine mai bun, nu putem să nu remarcăm că șansele de a fi fericit cresc odată cu nivelul de educație sau mai precis spus, a fi fericit înseamnă a fi un om educat și de mare caracter.”