Zile de plumb
Nota 10
Primăvara întârzia, deşi aprilie se apropia de sfârşit. Părea o domnişoară bătrână care arde de nerăbdare să–şi cunoască viitorul mire, dar ezită să ajungă repede la întâlnire pentru a nu da senzaţia de grabă, sau, Doamne fereşte!, de frivolitate.
Soarele semăna cu un felinar în care gazul este pe sfârşite, pâlpâia slab, la câteva zile odată, încât ai fi putut crede că el este satelitul Lunii. În schimb, norii, cisterne uriaşe care nu se goleau niciodată, asigurau cetăţenii metropolei că riscul de insolaţie este practic inexistent!
Perdelele de ploaie căzute în ultimele zile ar fi făcut din deşertul Kalahari o oranjerie demnă de Schonbrunnul lui Franz Josef, însă aici, în inima Londrei, rostul lor era doar să stingă flăcările ce izbucneau fără încetare din ruinele fumegânde şi să umple craterele uriaşe din mijlocul stră–zilor, adevărate piscine în care noroiul se amesteca cu sângele.
De o vreme, „Dolfi” Hitler, fuhrerul unui Reich ce avea să conducă lumea „cel puţin o mie de ani”, prinsese obiceiul de a le trimite zilnic britanicilor numeroase „cadouri”, numite de specialişti „rachete V–2”.
Le–ar fi dus personal, împachetate în poleială şi împodobite cu funduliţe roşii, doar că erau prea grele şi nici nu avea timp să viziteze Albionul, prea ocupat fiind să numere înfrângerile pe care armatele sale le sufereau pe cam toate fronturile. Aşa că le lansa prin „curier rapid” direct de la Peenemünde, unde Vernher von Braun amenajase o adevărată „fabrică de jucării”, în speranţa că M.S. regele George al VI–lea le va primi cu aceeaşi bucurie cu care el le oferea!
Ciudat însă, monarhul Regatului Unit nu–i trimisese scrisori de mulţumire, nu părea dispus să–i ofere prietenia sa şi nici măcar o pace eternă între popoarele lor!
În schimb, Royal Air Force s–a gândit că nu–i frumos să primeşti, fără să dăruieşti şi tu la rândul tău, aşa că făcuse din Dresda şi Hamburg două torţe demne de orice Olimpiadă! (frag. roman " Zile de plumb", de Lucian Ciuchita)
