„Adevaratul, pretiosul modernism inseamna ravna de-a produce valori estetice imbracate in spiritul timpului, dar cu un nivel mai inalt decat al epocii precedente.” Liviu Rebreanu (1885 - 1944)
Cu „Adam si Eva”, aparut in 1925, Liviu Rebreanu se afla la al treilea roman, dupa „Ion” (1920) si „Padurea spanzuratilor” (1922). Schimbarea de perspectiva, de miza si de stil narativ era cu totul frapanta. Daca primele doua romane au puternice radacini biografice si dezvolta, in mod diferit, premisele unui realism fundamental, social sau psihologic, Adam si Eva ancoreaza intr-o problema abstracta, o ipoteza de biblioteca, punand in ecuatie epica termeni surprinzatori pentru cine era obisnuit cu universul material, terestru si previzibil al prozei lui Liviu Rebreanu din nuvelele juventutii sau din romanul „Ion”.