Primul gând a fost unul absolut stupid: „Unde Dumnezeu a găsit omul ăsta leuștean în Spania?”. De mai bine de jumătate de an, de când viețuiam pe aici, nu puteam face și eu o ciorbă ca acasă, că nu exista pe piață leuștean. Nici măcar nu cred că au vreun cuvânt în spaniolă pentru planta asta. Așa că aici leușteanul este cam la fel de exotic ca papaya la noi.
În plus, când am simțit și fisticul măcinat, mi-a fost clar. Omul din bucătărie era cel care, cu aproximativ trei ani în urmă, mă scosese dintr-un rahat imens. Doar că nu mă bucuram absolut deloc să-l întâlnesc. O karma sadică făcuse în așa fel încât să ne aducă pe amândoi în același timp și în același loc. Deși îmi făcuse numai bine, Raul Vancea se număra printre oamenii pe care n-aș fi vrut să-i mai văd în viața mea. Și asta pentru că eu îi făcusem rău. Mult rău. Iar ce m-a iritat cel mai tare a fost faptul că nu primisem o avertizare despre faptul că-mi era concitadin, așa cum m-aș fi așteptat.
Un Chef român ucis cu maximă violență, o afacere din trecut, o prietenie complicată, o iubire înșelătoare, totul cu mult gust și arome desăvârșite...
Un polițist din Barcelona și colegul său sosit de la București încearcă să dezlege o poveste încâlcită și, aparent, gastronomică într-un peisaj mediteranean de vis.