Figura lui Miklós Horthy este sinonimă cu istoria Ungariei interbelice. De el se leagă renașterea țării după destrămarea Imperiului și încercările de a recupera teritoriile pierdute la Trianon. În memoria istorică a românilor – și nu numai a lor –, Horthy este tipul dictatorului fascist, în rând cu Adolf Hitler și Benito Mussolini, iar numele său echivalează cu ocupația, deportările și abuzurile contra populației civile din Transilvania de Nord în anii 1940–1944. În procesele de la Nürnberg nu va sta însă pe banca acuzaților, ci în boxa martorilor, iar sfârșitul vieții și-l va trăi în liniște la Estoril, la fel ca alți mari exilați ai epocii (între care și Carol II, fostul rege al României). În ultimii ani, e așezat pe piedestal de regimul Viktor Orbán, în galeria eroilor națiunii maghiare.
Lăsând în urmă clișeele istoriografiilor naționale și polemica naționalistă, Catherine Horel este primul istoric care alcătuiește biografia regentului Ungariei pe baza unei documentări vaste, reușind să impună o viziune nouă, critică și obiectivă. Dincolo de figura controversată a lui Horthy, cartea de față este în egală măsură o amplă frescă a Ungariei dintre cele două mari războaie – o istorie ale cărei ecouri în prezent sunt încă vii.