„Născut în același an – 1685 – în care au văzut lumina zilei J.S. Bach și G.F. Händel, Domenico Scarlatti reprezintă orizontul însorit al sensibilității latine, tot atât de pregnant și fidel cum întruchipează contemporanii săi amintiți profunzimea gândirii și vigoarea expresiei cu care se identifică muzica germană. (...) D. Scarlatti este autorul a 555 de sonate pentru clavecin, care constituie o moștenire unică în istoria genului prin dialectica unității de concepție și stil, concretizată într-o infinitate de momente expresive în care virtuozitatea temerară a scriiturii își află corespondența în spontaneitatea surprinzătoare a mesajului. Publicate într-un număr foarte restrâns în timpul vieții compozitorului, rămase exclusiv în copii ulterioare manuscriselor autografe, lipsite de indicații privind data nașterii lor, creațiile pentru clavecin ale lui D. Scarlatti ilustrează un aport cardinal la cristalizarea îndeosebi a primei secțiuni a ciclului de sonată, bazată pe principiul prelucrării tematice. Stăpânind în mod perfect arta compoziției vocale de largă cantabilitate și elan lirico-dramatic elaborată în teatru și în muzica sacră, ca și tehnica și estetica genului concertant, îndeosebi de școală venețiană, Scarlatti sintetizează această vastă experiență cu aspecte inedite ale practicii muzicale populare italiene și spaniole, concretizate în ritmuri și intonații de dans, în tehnici specifice instrumentelor cu coarde ciupite. Oferindu-și cu rară modestie sonatele, cum aflăm în prefața ediției intitulată „Essercizi per gravicembalo”, în care autorul roagă pe lector: „Fii mai degrabă înțelegător decât critic”, Scarlatti realizează în fapt o adevărată carte a clavecinului de factura artistică cea mai elevată. Transfigurând pe un plan superior caracterul artei de curte care l-a solicitat, Scarlatti i-a inoculat vigoarea și autenticitatea muzicii „de stradă”, trecută și aceasta prin retorta extraordinarei sale capacități de reelaborare. (...) în zilele noastre, moștenirea lui Scarlatti stimulează viziuni interpretative și exegeze muzicologice noi. În acest sens, pianista Ilinca Dumitrescu se distinge prin atașamentul profund și prin resurse specifice concretizate în interpretări ale muzicii lui Scarlatti în nenumărate recitaluri, ca și înregistrări pe disc.” – Dr. Vasile Tomescu
„(...) interpretându-l pe Scarlatti, pianista română este foarte conștientă de ambianța socială în care a activat artistul napolitan și de influența enormă pe care a exercitat-o asupra sa muzica iberică – atât portugheză, cât și spaniolă –, mai ales în ceea ce privește forța ritmică și accentul – calități caracteristice ale compozițiilor sale; știe așadar să surprindă în diferite sonate intonații de fandango, de flamenco, până la dansuri stilizate de curte, precum menuetul. De sub degetele pianistei române iese la iveală un Scarlatti plin de spirit, de strălucire, de bucurie de a trăi, chiar dacă nu lipsesc din această culegere antologică tempo-urile lente, redate cu o interiorizare îngândurată; exact în aceste părți de mare participare emoțională românca se apropie de marii pianiști, de la Horowitz încoace.” – L’INFORM-AFFARE, Vercelli, Italia, 18 iunie 1991, p.34
Pianista Ilinca Dumitrescu „deține o discografie semnificativă, discul său 14 Sonate de Domenico Scarlatti fiind selecţionat în 1986 de către International Record Critics Award, reunit la New York, printre cele mai bune albume ale anului, stând alături de cele ale unor Emil Gilels, Radu Lupu sau Murray Perahia.”
(Extrase din prezentarea albumului)
Înregistrări speciale Radio România / Radio Romania studio recordings, 1979 (1-4), 1985 (5-18).