In ultimul timp, am auzit adesea, in timpul unor dialoguri cu prietenii mei sau in cadrul unor cursuri la care am participat, aceasta intrebare: "ce inseamna sa ma iubesc pe mine?"
Ba chiar am intalnit persoane care pareau foarte mirate la gandul ca este posibil sa aduca iubirea spre ele in loc sa o daruieasca altora sau sa o primeasca de la cei din jur. Persoane care spuneau: "nu cumva a ma iubi pe mine e o forma de egoism sau de narcisism?"
Au fost multi ani din viata mea in care la randul meu m-am indoit de faptul ca a ma iubi pe mine insami ar fi ceva benefic sau potrivit mie si m-am concentrat mai ales pe a-i iubi pe ceilalti. Apoi, in timp, mi-am dat seama ca iubirea este o stare a fiintei mele si ca din acea stare-resursa pot impartasi celorlati, insa am adaugat acestei alegeri intelepciunea de a deveni si eu beneficiar al propriei surse de iubire.