Barbierul regelui Midas

Corigent la limba romana insoteste pe povestilor, care e insusi autorul, nedisimulat, de la ivirea sa in lumina — si chiar mai dinainte, in inaintasii sai – pana in anii care preceda razboiului; de aici, sub numele Mircea Baleanu, acelasi erou strabate in continuare experienta tragica a anilor de razboi, pana la intoarcerea in Bucurestii de unde fusese izgonita armata de ocupatie. Confesiunea romaneasca se opreste aici, la un moment al formatiei scriitorului, cand aceasta trebuie socotita definitiv incheiata; dincolo de ea, sunt reluate reprezentarile simbolice, absurde, sau numai fantastice, ale unei existente care si-a contemplat in pagini realiste – oricat de ingrosate, uneori pana la caricatura si grotesc, insa mentionandu-se in plan totusi realist – doar propria istorie, doar destinul sau. Fata in fata cu societatea postbelica, realismul plesneste si iese la iveala in romane (Barbierul regelui Midas, 1931; 3 si cu Rezeda 4, 1933) si in nuvele (De vorba cu necuratul, Cravata alba, Omul cu inima de aur, Apa, gasca si femeia, 1930; Cine-i autorul acestui roman senzational, 1943) ca si in numeroasele piese de teatru, viziunile negatoare in forme simbolice variate, de la acela traductibile cu inlesnire, pana la acelea ermetice.